Politic

BRAȘOV. „Lumea s-a cam săturat de actualul primar”! Opinia președintelui Asociației Pro Democrația Club / Ce părere aveți?…

 
Pe contul său de Facebook, Radu Hossu, președintele Asociației Pro Democrația Club Brașov, a scris un interesant și argumentat articol privitor la cine crede că va fi viitorul primar al Brașovului. El marșează, cu argumente, către Allen Coliban, reprezentantul USR, deși mulți locuitori ai orașului – o spun destui specialiști, mai mult sau mai puțin interesați – sunt tentați să-l aleagă pe George Scripcaru, susținut de PNL, pentru un al 5-lea mandat.
 
Iată părerea lui Radu Hossu:
 
„Mai sunt vreo 3 luni până la alegerile locale și câteva chestii la Brașov sunt evidente:
 
– Pentru prima dată există în public o rumoare «irațională» din care reiese că lumea s-a cam săturat de actualul primar.
 
După 16 ani și o scădere de 10 mii de votanți de la alegere la alegere, din ce în ce mai puțini oameni sunt dispuși să-l voteze Scripcaru (65k voturi prima dată, 55k în 2012 și 45k în 2016). Motivele nu ar fi că nu arată orașul decent în percepția majorități, ci faptul că pare perimat, că nu s-a ținut de promisiunile făcute în 2016 (Stadion, Polivalentă, Parcuri, Chestii-Trestii, Aeroport) l-au erodat destul de sănătos. Dacă mai pierde 10 mii și următorul candidat are o campanie bună, Scripcaru poate pierde.
 
– Singurul contra-candidat viabil este cel al USR-PLUS, Allen Coliban.
 
Faptul că există un contra-candidat și ăla nu este de la PSD este o mare fericire p-aici. În 2012, USL a avut un candidat educat, spălat, poate elitist pentru o parte a electoratului țintă (era bancher omu’) și aproape l-a bătut pe Scripcaru.

 
Cătălin Leonte, căci despre el vorbesc, a pierdut pe mână blatului PSD-PDL. Blat care a supraviețiuit până azi. Dacă cineva are curiozitatea să se uite la ședințele de consiliu și cum se votează, o să vadă o mare alianță PSD-PNL (PD-L) la Brașov.
 
De ce e o fericire la Brașov? Pentru că oamenii are vrea ceva nou, ceva fresh, dar până acum nu au avut cu cine vota.
 
Coliban nu este Traian Băsescu, nu este un polarizant în subiecte sau în dezbatere, dar pare potrivit pentru ceea ce candidează. Are un discurs tehnic, elevat (mai asemănător cu Nicușor Dan decât Sorin Oprescu) și destul de drept. A reușit, totuși, să-l irite pe actualul edil.
 
– Ultima dată când s-au întâlnit și au avut dialog, Scripcaru a reușit gafa «cui nu-i place la Brașov, să plece».
 
– Ceilalți candidați vor fi mult în spate.
 
Susanu, Orțan, Grapă, Ialomițianu, nu vor genera împreună mai mult de 25% din voturi. Lupta va fi acaparată de Scripcaru vs Coliban sau PNL vs USR-PLUS.
 
Multe din partidele balama vor da voturi către Scripcaru. De ce? Pentru că administrația actuală «promite» stabilitate și consecvență în viziune. De ce ar vrea unii și alții să înlăture siguranța?
 
Din toate astea rezultă că vom avea un referendum la Brașov: Scripcaru vs Coliban.
 
De ce scriu toate astea? Ca să știu că le-am scris și să le spun «ți-am zis eu» celor cu care deja am le-am discutat și nu mă cred. Încă.
 
Și le scriu ca să știți și voi ce urmează. Credeți-mă pe cuvânt”.
 
Dumneavoastră, ce părere aveți?!…


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button