Politic

Brașov. Lucrările de modernizare a Maternității au avansat în ritm de melc

  • spital obstetrica ginecologie maternitate februarie 37_20461
  • spital obstetrica ginecologie maternitate februarie 16_20461
  • spital obstetrica ginecologie maternitate februarie 18_20460
 

Cel mai târziu în luna octombrie, ar trebui finalizate lucrările de modernizare a Maternității Brașov, însă, până acum, potrivit estimărilor reprezentanților Consiliului Județean (CJ), acestea sunt realizate în proporție de aproximativ 10%. Explicațiile sunt multe, însă, cum este vorba despre un proiect ce beneficiază de finanțare din partea Băncii Mondiale, acestea nu vor fi luate în calcul de creditor. Șantierul a fost deschis în luna august a anului trecut și este implementat de Ministerul Sănătății, care va fi și responsabil în situația în care lucrările nu vor fi terminate la data stabilită.

Directorul medical al Maternității, dr. Valeria Badea a declarat că la început „pe șantier erau 15 – 20 de muncitori, fiindcă firma avea mai multe lucrări în țară. Abia de puțin timp constructorul a suplimentat efectivul și s-a ajuns la peste 60 de muncitori. Suntem nemulțumiți de ritmul lucrărilor, dar nu putem face nimic în acest sens”.

Directorul executiv al CJ, Mihai Pascu, a precizat că după ce a început să lucreze, firma a descoperit și unele probleme la structura de rezistență, motiv pentru care  „a fost nevoie de consolidarea anumitor plafoane. În unele cazuri, deși în proiect era specificat că trebuie executată o consolidare de 3 cm cu beton, a trebuit realizată una de trei metri”. De altfel, având vedere stadiul actual al lucrărilor, Pascu consideră că va fi destul de dificil ca firma să termine lucrările la timp.

„Termenul inițial pentru finalizarea lucrărilor este 8 august 2016 cu posibilitatea de prelungire până în luna octombrie. Dacă nu se respectă, există riscul pierderii finanțării, ceea ce va fi și în detrimentul constructorului, care va trebui să suporte unele penalități”, a explicat vicepreședintele Consiliului Județean Brașov Adrian Gabor.

La rândul său, Pascu a spus că „nu poate fi vorba de o nouă prelungire a termenului, fiindcă proiectul de la Brașov este ultimul dintr-un program mai mare al Ministerului Sănătății care a obținut  o finanțare de la Banca Mondială pentru modernizarea a 19 maternități”. 

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button