Politic

BRAŞOV. Lucrări importante la şcoala din Stupini

 

A fost demarată procedura de atribuire a contractului de lucrări pentru reabilitarea temică a corpului C de la Şcoala Gimnazială nr. 14 din cartierul Stupini. Potrivit viceprimarului Mihai Costel, valoarea contractului este de aproximativ 812.000 lei. Termenul de execuţie este de patru luni de la data semnării contractului, această investiţie fiind cuprinsă pe lista din 2016 şi finanţată în totalitate de la bugetul local, conform sursei citate.

Lucrările de reabilitare vizează izolarea termică propriu-zisă, dar şi alte reparaţii, întrucât tencuielile exterioare sunt umflate, acoperişul este învechit şi are elemente degradate, iar exteriorul clădirii nu a mai fost refăcut de mult timp. Totodată, s-a constatat că sistemul de jgheaburi este degradat, iar coşurile de fum ale fostului sistem de încălzire, care se află în podul instituţiei, necesită înlocuire.

Urmează să se realizeze termoizolarea planşeului peste etajul I, refacerea acoperişului, înlocuirea jgheaburilor şi a burlanelor. De asemenea, vor fi refăcute trotuarele din jurul clădirii, măsură luată pentru a opri infiltrarea apei pluviale în fundaţie.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare