BRAŞOV. Lucian Pătraşcu propune stimulente financiare de până la 1.500 de lei pentru fiecare nou-născut
Este propunerea unui social-democrat braşovean pentru încurajarea creşterii natalităţii. Lui Lucian Pătraşcu, președinte Organizației Municipale a PSD Brașov, i-a venit această idee, după ce a văzut datele prezentate de Institutul Naţional de Statistică (INS) cu privire la declinul demografic la nivel de țară, inclusiv la Brașov.
„Am propus colegilor mei, consilierii locali ai PSD Brașov, inițierea unui proiect de hotărâre prin care Primăria să ofere un stimulent financiar cu o valoare între 1.000 și 1.500 lei acordat pentru fiecare nou-născut. Măsura ar urma să fie valabilă atât pentru copiii născuți în maternitățile de stat, cât și în cele private. Însă, pentru ca un copil să primească acest ajutor din partea Primăriei Brașov, vor trebui îndeplinite câteva condiții”, a precizat Pătraşcu.
Astfel, unul dintre părinți să fie domiciliat sau să aibă reședința pe raza municipiului Brașov, nașterea să fie înregistrată într-o unitate spitalicească din municipiu, să fie depusă o cerere împreună cu actele doveditoare: certificat de naștere al copilului, biletul de ieșire din spital, certificat constatator al nașterii și un număr de cont pentru efectuarea viramentului bancar. Cei interesați de acest stimulent vor avea la dispoziție 30 de zile de la nașterea copilului pentru a solicita această sumă de bani.
„Această propunere vine în contextul în care, din punct de vedere demografic, Brașovul nu se situează deloc bine la acest capitol. Este cunoscut faptul că sporul natural este negativ, și, nu numai la noi, ci la nivelul întregii țări. În toate orașele se înregistrează o scădere dramatică a natalității. De exemplu, în Brașov, în perioada ianuarie-iunie 2018, s-a înregistrat nașterea a 2.834 de copii, iar în 2017, în aceeași perioadă s-au înregistrat 3.076 de nașteri, cu 242 mai multe decât anul acesta. Ca o medie, în municipiul Brașov se nasc lunar aproximativ 200 de copii. Ne dorim atragerea familiilor tinere în Brașov și stabilitatea acestora în municipiu, iar pentru aceasta consider că este timpul să ne implicăm. În ultimii ani s-a tot dezbătut acest subiect, dar nu s-a realizat nimic concret. Să nu uităm faptul că scăderea natalității va duce la un dezechilibru pe viitor care va avea o serie de consecințe pentru Brașov, în special pe plan economic”, a declarat sursa citată.
Acest stimulent este deja aplicat în alte localităţi din judeţ, iar Pătraşcu speră să aibă susţinere printre aleşii municipiului atunci când proiectul va ajunge în Consiliul Local.
„Va fi un proiect pentru municipiul Brașov, un ajutor concret pentru familiile care vor avea copii. Știm cu toții că nu este deloc ușoară creșterea și educarea unui copil, ținând cont de nevoile actuale, de aceea consider că acest stimulent financiar va fi binevenit. Venirea pe lume a unui bebeluș este o bucurie pentru o familie, dar să nu uităm și de cheltuielile ce urmează acestui eveniment. Dacă ne gândim la bugetul municipiului Brașov, consider că impactul bugetar nu va fi foarte mare”, a insistat politicianul.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.