Politic

BRAȘOV. Loc avem, stadion nu avem, dar Guvernul tot nu ne ia în seamă, deși vrea să construiască în țară 400 de facilități pentru fotbal, în întâmpinarea EURO 2020

 

Pe lângă cele patru stadioane din Bucureşti în care va investi peste 100 de milioane de euro din bani publici, Guvernul României şi-a asumat să construiască încă 400 de facilităţi pentru fotbal. În dosarul depus la UEFA prin care am câştigat organizarea unor meciuri de la Campionatul European de fotbal din 2020, ţara noastră şi-a asumat să construiască nu mai puţin de 400 de facilităţi pentru fotbal – stadioane cu tribune sau terenuri cu antrenament. Printre ele se afla şi stadionul din Târgovişte (costuri de construcţie de aproximativ 22 de milioane de euro) şi cel din Alexandria (costuri de aproximativ 12 milioane de euro). Informatia a fost confirmată pentru Ziare.com de Federaţia Română de Fotbal, care menţionează că s-a ajuns la această soluţie, deoarece echipele care vor veni în ţara noastră la Campionatul European au nevoie de baze moderne de pregătire. 

Am solicitat câteva opinii pe marginea acestui subiect: 

„Este în joc imaginea României”

Marius Dunca, ministrul Tineretului și Sportului: „Pentru a mai avea sport de performanță în România trebuie să dezvoltăm, modernizăm şi reabilităm infrastructura sportivă. Dacă vom continua să ignorăm importanța şi necesitatea sportului în viața fiecăruia vom ajunge un popor sedentar, obez, depresiv cu speranță de viață scăzută. Pentru organizarea meciurilor de la Turneul Final EURO 2020 trebuie să ne respectăm angajamentele şi să asigurăm condițiile minime necesare pentru desfăşurarea acestora. Este în joc imaginea României, statutul de țară care îşi doreşte să fie tratată egal cu celelalte țări europene. Nu mai avem voie să fim codaşii Europei! Dacă vrem să evoluăm şi să fim tratați cu importanță, trebuie să evoluăm ca societate, să demonstrăm că nu suntem cu nimic mai prejos, să ne promovăm şi să ne dezvoltăm! Prin EURO 2020 avem şansa de a arăta întregii Europe ce fel de popor suntem, avem două opțiuni: facem lucruri de calitate sau ne facem de râs”. 

„Brașovul nu se regăsește în planurile Guvernului”

Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov: „Investițiile în infrastructura sportivă sunt binevenite, atâta vreme cât ne propunem să organizăm competiții de nivel european și mondial, care să plaseze România în atenția întregii lumi. Modelul de la Râșnov, unde cu investiții corect făcute am creat o bază sportivă care permite an de an găzduirea etapelor de Cupă Mondială la sărituri cu schiurile, este elocvent pentru ceea ce înseamnă dezvoltarea unei comunități prin intermediul sportului, și acest model de succes ar trebui multiplicat. România și-a câștigat un renume pe întreg mapamondul prin medaliile sportivilor noștri la olimpiade, campionate mondiale și europene, iar dacă rezultatele din prezent nu mai sunt chiar la nivel înalt, acest fapt se datorează şi lipsei infrastructurii pentru pregătire. Așadar investițiile în sport sunt lăudabile şi necesare, dacă sunt realizate la un preț corect și în beneficiul real al sportivilor. În privința facilităților pentru fotbal, nu pot să nu constat că Brașovul nu se regăsește în planurile Guvernului, deși ar fi poate mai îndreptățit decât Alexandria sau Târgoviște să beneficieze de un stadion nou. Construirea unui stadion la Brașov a fost, de altfel, o promisiune a PSD făcută în mai multe rânduri, însă din păcate dată uitării. Astfel, va rămâne în sarcina administraţiei locale şi judeţene găsirea unei variante prin care şi Braşovul să se numere printre oraşele care au un stadion modern”. 

„Se oferă șansa unor viitoare generații mai sănătoase”

Roxana Mînzatu, deputat PSD Brașov: „Un program puternic de investiții ale statului în facilități pentru sport este necesar și benefic pentru actualele și viitoarele generații. Este, desigur, foarte important ca România să fie foarte bine pregătită pentru a găzdui și organiza cu succes o competiție sportivă atât de importantă precum Campionatul European de Fotbal. Dar cred că este și mai important ca România să investească inteligent în facilități sportive pe întreg teritoriul țării, inclusiv pentru a încuraja și sportul de masă. Fotbalul este poate unul dintre cele mai iubite și populare sporturi în România și are capacitatea de a atrage tinerele generații, copiii, cu mare ușurință. A oferi copiilor și tinerilor posibilitatea de a face sport, de a face apoi performanță este cea mai bună educație pe care o oferim tinerei generații și chiar șansa unor viitoare generații mai sănătoase și mai puternice”. 

„Investiția în Aeroportul Brașov este cea necesară”

Gabriel Andronache, deputat PNL Brașov: „Alocările bugetare pentru investiții trebuie realizate în baza strategiei naționale de dezvoltare durabilă. Prima opțiune trebuie să infrastructura de comunicații adică autostrăzi, căi ferate și aeroporturi. Construcția de stadioane de fotbal, în condițiile în care majoritatea cluburilor de fotbal au dispărut sau sunt în faliment, este bizară și ne arată din nou fața mincinoasă a PSD. Comparați necesitatea unui stadion la Alexandria cu necesitatea Aeroportului Brașov-Ghimbav. Este evident că investiția în Aeroportul Brașov este cea necesară și ar aduce plus valoare economică. Din păcate, prioritățile Guvernului Tudose -PSD sunt greșite deoarece sunt bazate pe calcule populiste, fără nici o legătură cu dezvoltarea României.” 

„Putem să devenim atractivi pentru investitorii străini”

Mihai Popa, deputat PSD Brașov: „Sunt convins că la momentul la care România și-a asumat organizarea unor asemenea meciuri internaționale, în cadrul unui Campionat European, strategia de desfășurare a fost bine pusă la punct de către cei responsabili, impactul bugetar al acestor investiții fiind unul sustenabil. Dacă pe parcursul derulării acestor parteneriate internaționale se ivesc diferite situații în care asemenea investiții apar ca fiind neoportune, nu trebuie catalogate ca risipă din fondurile acestei țări, ci România trebuie să-și ducă la bun sfârșit angajamentele luate în decursul timpului. Este firesc ca pe lângă stadioanele menționate să fie construite baze de pregătire și toată logistica necesară participării echipelor la un asemenea eveniment. Aceste obiective trebuie respectate nu numai din punctul de vedere al normelor de drept internațional, dar și din imperativul moral al respectării obligațiilor asumate de către țara noastră. Sper ca odată aceste investiții efectuate să conștientizăm că doar în acest mod putem să devenim atractivi pentru investitorii străini, care văzând seriozitatea cu care tratăm angajamentele luate la nivel European, indiferent de domeniu, vor veni în România cu propriile afaceri. De aceea, oportunitatea acestor investiții trebuie privită și analizată într-un context social complex, prezent și viitor, și nu raportată doar la impactul bugetar actual. Sper ca România să treacă cu bine aceste test, să dea dovadă de maturitate în implementarea lui și să nu se opintească în discuții fără rost făcute la televiziunile cu maximă audiență. Poporul român merită să participle activ la un asemenea eveniment”. 

„Brașovul a pierdut în fața Alexandriei și Târgoviștei”

Laura Bratosin, prim vicepreședinte ALDE Brașov: „Organizarea unor meciuri de la Campionatul European de fotbal din 2020, prin asumarea României, este binevenită. Mă întreb, însă, de ce Brașovul este ocolit de fiecare dată când vine vorba de proiecte importante? Pentru Brașov nu se găsesc modalități de finanțare pentru un spital nou, nu se poate rezolva nici autostrada, iar acum nu găsim modalitatea de finanțare pentru un stadion, deși există amplasamente disponibile, iar Ministerul Tineretului și Sportului a promis construirea în Brașov a unui stadion nou. Fiecare eveniment internațional pare că ocolește Brașovul, deși ar avea potențialul necesar. Insist să cred că, într-un astfel de proiect, este important și modul de exploatare al stadionului după meciurile UEFA, pe termen lung. În ceea ce privește sportul de echipă în Brașov, există cluburi private care suferă tocmai de lipsa acută de infrastructura pentru dezvoltarea copiilor dornici de mișcare și chiar de performanță. În concluzie, deși există nevoia reală, Brașovul a pierdut în fața Alexandriei și Târgoviștei”. 

„Este bine că suntem gazda unui campionat de mare avengură, dar…”

Costel Mihai, președinte PMP Brașov: „Faptul că în 2020 România va organiza această competiție este un lucru benefic din toate punctele de vedere, atât ca impact economic, cât și prin prisma faptului că România va intra pe o hartă importantă a competițiilor sportive. Ceea ce ar trebui, însă, analizat este nu decizia Guvernului de a lua aceste măsuri, ci mai degrabă modul în care au fost selectate locațiile în care se vor face investițiile. Nu știu dacă este mai oportun să facem stadion la Alexandria și nu în centrul României, la Brașov. Cu ocazia competiției sportive vin foarte muți turiști, iar Brașovul are ce arăta. Înțeleg că președintele PSD vine din acea zonă, dar asta nu înseamnă că trebuie să o dezvoltăm pe un astfel de criteriu. Dar, este bine că suntem gazda unui campionat de mare avengură”. 

„La noi, carul stă totdeauna înaintea animalelor de tracţiune”

Nicolae Vlad Popa, vicepreşedinte al Senatului PNL: „Din păcate, în România de astăzi, sportul este tratat la «şi altele» chiar dacă avem un ministru din Braşov în funcţie. Nu există o strategie clară privind dezvoltarea sportului în general şi a disciplinelor sportive în special. La noi, carul stă totdeauna înaintea animalelor de tracţiune, adică în loc să dezvoltăm sportul, să mărim baza de selecţie, să avem adevărate şcoli sportive, să investim cu cap în infrastructura sportivă şi apoi să găzduim competiţii europene, noi întâi ne oferim să organizăm o astfel de competiţie şi apoi forţăm construcţia de facilităţi şi stadioane, cu costuri mult mai mari. Aşa se ajunge şi la «fenomenul» Alexandria, care va avea stadion dar nu va avea activităţi sportive. Sportul înseamnă sănătate, iar sănătatea naţiunii poate aduce mari economii la buget. Aceşti bani economisiţi trebuie investiţi în sport şi nu cum se întâmplă acum, când se taie bani de la drumuri şi canalizare pentru stadioane. Dacă vom continua în acest fel ne vom trezi în Absurdistan conduşi de Erdragnean!” 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare