Politic

BRAȘOV. Liderul PSD crede că partidul ar trebui să-și schimbe culoarea

 

Președintele PSD Brașov, Marius Dunca, consideră că este necesară o discuție pe tema rebranduirii partidului, inclusiv a culorii formațiunii, fără a renunța la sigla cu cei trei trandafiri.

„Trebuie să ne gândim şi la acest aspect – culoarea, rebranduirea partidului sau vom face alianțe. Deocamdată, e mai important să nu mai fim izolați pe eșichierul politic. Pentru că noi, pe stânga, suntem izolați şi ar trebui să ieșim din această izolare, să începem să facem alianțe. (…) Personal, din punct de vedere al zonei aceasta, de Brașov, cred că ar trebui şi o regândire a culorii, nu știu dacă a numelui, păstrarea trandafirilor – pentru că aceștia reprezintă putere, forță”, a declarat liderul PSD Brașov, într-o conferință de presă.

Referindu-se la situația Partidului Social Democrat după alegerile prezidențiale, Marius Dunca spune că este necesară o perioadă de reflecție la nivelul conducerii, o perioadă care trebuie să reconecteze PSD cu fiecare membru al partidului, cu electoratul din țară, dar și din străinătate.

„Se încheie o etapă din existența partidului nostru, trei ani în care PSD a guvernat cu rezultate bune pentru toți românii, dar și o perioadă în care am făcut greșeli pe care trebuie să ni le asumăm cu toții. Pentru PSD, acest moment trebuie să reprezinte începutul unei perioade de reflecție asupra lucrurilor pe care le putem îmbunătăți în relație cu oamenii. Convingerea mea și a întregii organizații este că partidul iese întărit după trei lupte electorale grele, dar este necesar un proces de reformă organizațională care să se realizeze în acord cu așteptările românilor de la singurul partid de stânga din România. Avem capacitatea și potențialul să recâștigăm încrederea românilor, dacă vom înțelege în profunzime mesajul pe care aceștia ni l-au transmis”, a adăugat președintele PSD Brașov, senatorul Marius Dunca.

Guvernul PNL, un ajutor pentru PSD

Liderul filialei Brașov a afirmat că guvernarea PNL este un ajutor pentru Partidul Social Democrat: „Dar, toate acestea după o bună analiză, puncte tari, puncte slabe, o verificare a impactului. Pentru că, în această perioadă, ne ajută şi guvernul PNL. Până acum, dacă erai membru PSD, îți era rușine, acum ridici capul, ești mândru pentru că tot ceea ce ai făcut îți demonstrează şi îți demonstrează şi instituțiile statului, cu argumente, şi cele europene, că toate măsurile pe care le-am luat au fost pentru România şi pentru bunăstarea românilor”.

Marius Dunca a adăugat și faptul că noul lider al Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, „este singurul care poate reda încrederea electoratului de stânga” şi, „cu siguranță, la Congres, se va alege în jurul lui o echipă care va reforma stânga românească”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare