BRAȘOV. Licitații pentru trasee de mountain bike și pentru proiectarea a două piste de biciclete în oraș / Ce (mai) promite primarul Scripcaru
Primăria Brașov a lansat, astăzi, licitația pentru lucrările de amenajare a trei trasee de mountain bike în Postăvarul, cu finanțare de la bugetul local și două licitații pentru proiectarea a două piste de biciclete în municipiu. Acestea din urmă vor fi făcute cu fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, conform reprezentanților Primăriei Brașov. Fondurile nerambursabile reprezintă 98% din valoarea eligibilă a proiectelor.
„Traseele de coborâre pe care le vom amenaja în Postăvarul, alături de cele amenajate de NH Bike, vor face din Poiană cea mai bună opțiune de petrecere a timpului liber, atât pentru brașoveni, cât și pentru turiștii îndrăgostiți de acest sport. Sper ca tot mai mulți brașoveni să descopere avantajele de a merge cu bicicleta și să aleagă acest mijloc de transport în defavoarea autoturismului propriu, mai ales că în Brașov distanțele de parcurs în mod obișnuit pentru drumurile zilnice nu sunt foarte mari. Cele două proiecte cu fonduri europene care vizează pistele de biciclete din municipiu nu se rezumă doar la amenajarea acestora, ci și la crearea mai multor stații pe traseu, în care utilizatorii își pot lăsa bicicleta în siguranță sau pot închiria una”, promite primarul George Scripcaru.
Redăm, integral, informațiile furnizate de purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea:
Licitația 1:
Servicii de elaborare proiect tehnic și asistență din partea proiectantului pe durata execuției lucrărilor pentru implementarea proiectului „Realizare infrastructură integrata pentru trafic pietonal și ciclism cu facilități complementare -Traseu 1”
Termenul limită pentru primirea ofertelor este 26 iunie ora 15.00.
Tipul procedurii: procedură simplificată.
Valoare: 204.872,57 lei + TVA.
Termenul de execuție a lucrărilor: maxim 75 de zile .
Criteriul de atribuire: cel mai bun raport calitate-preţ, stabilit în baza următorilor factori de evaluare:
1. Punctajul financiar – 40%;
2. Demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum şi o planificare adecvată a resurselor umane şi a activităţilor – 30%;
3. Termenul de predare a documentațiilor – 30%.
Descriere investiție:
– Realizarea infrastructurii integrate pentru ciclism și trafic pietonal cu o lungime cumulată de 6,0 km pe traseul Terminal Poienelor – Str. Poienelor – Bd. Saturn – Str. Minerva – Str. Crinului – Str. Micșunelelor – Str. Lamâiței – Str. Brândușelor – Bd. Al. Vlahuță – Bd. Gării (n.r. zonă unde se promite, de ani, un pod hobanat – VEZI: BRAȘOV. Cine va avea acces pe podul hobanat de la Sala Sporturilor? , BRAŞOV. Trei soluţii de proiectare pentru podul hobanat de la Gară , BRAȘOV. Senatorul USR Allen Coliban critică proiectul podului hobanat de la Gară) – Bd. Victoriei – Bd. M. Kogălniceanu;
– Amenajarea trotuarelor adiacente pe o suprafață de 1.135 m2 în zonele afectate de lucrări pe perioadă execuției;
– Dezvoltarea infrastructurii de bike-sharing prin amenajarea de 3 puncte de închiriere/parcare pentru biciclete. Fiecare punct va fi dotat cu 50 de biciclete și cu rasteluri pentru parcarea a 80 de biciclete.
Amenajarea pistei de biciclete se va efectua pe partea carosabilă, delimitată față de traficul rutier prin marcaj longitudinal și profile prefabricate din cauciuc, peste care pot trece, la nevoie, mașinile de intervenție și salvare, fără a fi afectate. În zonele unde dimensiunea străzilor nu permite crearea de traseu dedicat bicicletelor, traficul se va desfășura în comun cu autovehiculele, pe partea carosabilă, unde se vor amenaja marcaje transversale vizibile, la distanță de maxim 25 m, dublate de indicatoare rutiere.
Această investiție răspunde atât cerințelor de protecție a mediului, cât și a criteriilor de siguranță, accesibilitate și de creștere a calității vieții, urmărite în cadrul PMUD și SIDU.
De asemenea, prin prezenta investiție se va urmări ca utilizarea autoturismelor să devină o opțiune mai puțin atractivă din punct de vedere economic, față de utilizarea transportului public și a modurilor nemotorizate de transport, creându-se în acest mod condițiile pentru reducerea emisiilor de CO2.
Licitația 2:
Servicii de elaborare proiect tehnic și asistență din partea proiectantului pe durata execuției lucrărilor pentru implementarea proiectului „Realizare infrastructură integrata pentru trafic pietonal și ciclism cu facilități complementare -Traseu 2”
Detalii procedură
Termenul limită pentru primirea ofertelor este 26.06.2020, ora 15.00.
Tipul procedurii: procedură simplificată.
Valoare: 87.130,51 lei + TVA.
Termenul de execuție a lucrărilor: maxim 75 de zile.
Criteriul de atribuire: este cel mai bun raport calitate-preţ, stabilit în baza următorilor factori de evaluare:
1. Punctajul financiar – 40%;
2. Demonstrarea unei metodologii adecvate de implementare a contractului, precum şi o planificare adecvată a resurselor umane şi a activităţilor – 30%;
3. Termenul de predare a documentațiilor – 30%.
Descriere investiție:
Traseu de infrastructură integrată pentru trafic pietonal şi ciclism cu o lungime cumulată de 4,0 km, pe traseul zona La Iepure – str. Molidului – B-dul Valea Cetății – str. Tâmpei – Str.Vasile Alecsandri – Str. Carpaților – Str. Poienelor – Terminal Poienelor.
Ruta va permite bicicliștilor și pietonilor să se deplaseze între zona de agrement „La Iepure“ și terminalul Poienelor, de unde se leagă de Traseul 1 de biciclete.
Pentru realizarea investiției se vor amenaja piste de biciclete pe carosabil, adiacent trotuarelor, cu o lățime de 1,00 m, pe fiecare sens de circulație, separate de traficul rutier prin marcaje rutiere și redimensionarea benzilor de circulație la 3m lățime. În zonele unde dimensiunea străzilor nu permite crearea de traseu dedicat bicicletelor, traficul se va desfășura în comun cu autovehiculele, pe partea carosabilă, unde se vor amenaja marcaje transversale vizibile, la distanța de max 25 m, dublate de indicatoare rutiere care informează participanții la trafic despre existența traseului de biciclete pe partea carosabilă.
Pe lungimea traseului se vor reabilita trotuarele pe o suprafață de 8.015 mp, în zonele afectate de fisuri, tasări, văluriri, prin frezarea stratului de uzură, și așternerea unei suprafețe noi de uzură, care să ofere confortul și siguranța în deplasare a pietonilor. Amenajarea pistei de biciclete pe partea carosabilă, cu lățimea de 1,00 m, delimitată față de traficul rutier prin marcaj longitudinal, presupune demontarea bordurilor existente și remontarea acestora – astfel încât înălțimea bordurii să nu depășească cu mai mult de 5 cm cota finală a stratului de uzură, pentru a evita lovirea bordurii cu pedala în timpul deplasării – și frezarea betonului asfaltic existent pe o adâncime de 4 cm, urmată de așternerea unui strat nou de uzură din beton asfaltic pentru a asigura planeitatea pistei de biciclete. După realizarea stratului de uzură, se vor efectua marcaje rutiere longitudinale și transversale și se vor monta indicatoare rutiere acolo unde este necesar pentru a semnaliza prezența pistei de biciclete pe carosabil. Totodată, se vor executa lucrări de frezare a stratului de beton asfaltic de pe trotuar, acolo unde prezintă fisuri, burdușiri, văluriri, și se va așterne un strat de uzură din beton asfaltic pentru asigurarea suprafeței plane a trotuarului, ceea ce va oferi confort și siguranța pietonilor. Spațiile verzi afectate de lucrările de amenajare a pistei de biciclete și de reabilitarea trotuarelor se vor amenaja corespunzător prin evacuarea deșeurilor, amenajarea terenului pe o adâncime de 10 cm, așternerea unui strat de pământ vegetal, apoi sădirea unui strat de gazon.
Punctele de bike sharing se vor amenaja în zona străzii Molidului (terminalul RATBV) de pe Bd Valea Cetății, în zona parcului Racădău, și pe str Carpaților, în zona Metrom. Acestea vor fi dotate cu rasteluri de parcare pentru 50 de biciclete. În fiecare locație, se va amplasa o stație automată de închiriere a bicicletelor și un info-chioșc.
Licitația 3:
Amenajare trasee de mountain bike Poiana Brașov
Detalii procedură
Termenul limită pentru primirea ofertelor este 2.07.2020, ora 15.00.
Tipul procedurii: procedură simplificată.
Valoare: 1.122.010,25 lei + TVA.
Termenul de execuție a lucrărilor: 20 de luni .
Criteriul de atribuire: este cel mai bun raport calitate-preţ, stabilit în baza următorilor factori de evaluare:
1. Punctajul financiar – 40%;
2. Demonstrarea unei metodologii corespunzătoare pentru respectarea prevederilor Avizului de Mediu (Planul de management de mediu) – 20%;
3. Experiența experților cheie – 40%.
Detalii caiet de sarcini:
Principiile care au stat la baza stabilirii (alegerii) celor trei trasee de mountain bike sunt următoarele:
asigurarea accesului la zona de start a traseelor, cu instalaţiile de transport pe cablu existente;
amplasarea acestora în cadrul pădurii parc şi pe terenurile aflate în proprietate;
condiţiile topografice şi de mediu;
asigurarea unui anumit grad de dificultate.
Traseele de mountain bike care fac obiectul prezentei documentaţii sunt trasee liniare de coborâre, dezvoltate între zona superioară şi cea inferioară a versantului nordic a masivului Postăvarul.
Având în vedere principiile care au stat la baza stabilirii traseelor de mountain bike, la proiectarea acestora s-au urmărit:
– menţinerea lor în amplasamentul pădurii-parc şi pe terenurile aflate în proprietatea municipiului Braşov;
– asigurarea accesului la zona de start, cu instalaţiile de transport pe cablu existente;
– reducerea impactului asupra mediului;
– adaptarea la condiţiile topografice ale zonei;
– protejarea amenajărilor şi instalaţiilor existente;
– evitarea zonelor sau ariilor protejate;
– încadrarea armonioasă a acestora în peisajul pădurii;
– asigurarea rezistenţei, stabilităţii şi siguranţei în exploatare a construcţiilor;
– asigurarea unei suprafeţe de rulare corespunzătoare;
– asigurarea evacuării apelor meteorice;
– asigurarea vizibilităţii şi respectarea măsurilor de siguranţă.
Unul dintre cele mai importante criterii care au stat la baza trasării în teren a traseelor de mountain bike a fost reducerea impactului asupra mediului, mai precis prevenirea eroziunii terenului şi a defrişărilor.
Referitor la cea de-a doua condiţie, menţionăm că traseele proiectate se vor realiza fără defrişări.
Eroziunea terenului se produce datorită acţiunii apei şi a bicicliştilor, în condiţiile unei pante ridicate a terenului şi a sensibilităţii diferite la eroziune a materialului din substrat.
Pentru prevenirea producerii eroziunii, la proiectarea traseelor de mountain bike s-au avut în vedere următoarele măsuri:
realizarea corespunzătoare a elementelor geometrice ale traseelor, astfel încât să nu favorizeze stagnarea apelor sau formarea făgaşelor;
asigurarea evacuării transversale apelor meteorice de pe suprafaţa platformei pentru evitarea şiroirilor sau făgaşelor;
evitarea obstrucţionării scurgerii apelor de pe versanţi sau văi laterale;
evitarea conducerii traseelor pe linia de cea mai mare pantă;
evitarea terenurilor plane datorită tendinţei de stagnare a apelor meteorice şi scăderea capacităţii portante;
evitarea zonelor umede ale traseului;
minimizarea traversărilor peste cursuri de apă cu debit temporar sau permanent;
minimizarea traversărilor peste cursuri de apă cu debit temporar sau permanent.
Pentru prevenirea accidentelor, se interzice utilizarea traseelor de mountain bike:
• în sezonul de schi, din cauza numeroaselor punctelor de intersecţie cu acestea şi a declivităţilor mari;
• în perioadele ploioase sau umede ale anului, din cauza sensibilităţii terenului la eroziune şi a reducerii aderenţei;
• în scop pietonal sau de alte mijloace de deplasare (ATV, motociclete, auto, tractoare forestiere etc.).
Soluţiile de amenajare a traseelor de mountain bike propuse de elaboratorul studiului şi agreate de beneficiarul investiţiei, se prezintă astfel:
1. Traseul de mountain bike nr. 1 – dificil
Are lungimea de 3.141,60 m şi face legătura între staţia superioară a telegondolei şi staţiile inferioare ale telegondolei şi telecabinei Kanzel. Acesta se desprinde spre dreapta din drumul ce face legătura între staţia superioară a telegondolei şi pârtia Lupului, la 6 m în aval de staţia superioară a teleschiului Ruia, merge aproximativ paralel cu acesta, după care intră în pădure.
Traseul de biciclete se prezintă sinuos, fiind alcătuit din 189 curbe circulare cu raze cuprinse 3 m şi 250 m, a căror lungime cumulată de 1940.41m, reprezintă 62% din lungimea totală a pistei.
Curbele cu raze mici vor fi amenajate cu supraînălţare (contrapantă), iar cele cu raze mari se vor amenaja ca în aliniament.
Din punctul de vedere al vizibilităţii, putem spune că elementele geometrice ale traseului, condiţiile topografice şi vegetaţia permit asigurarea unei distanţe medii de vizibilitate de 15 m. Pentru menţinerea vizibilitătii în lungul traseului, se vor inspecta periodic traseele de biciclete şi se va îndepărta vegetaţia şi crengile ce intră în gabaritul de liberă trecere a pistei.
Pentru creşterea gradului de dificultate al traseului s-au prevăzut următoarele construcţii specifice ciclismului montan:
– cinci variante alternative de traseu în lungime totală de 171m, care se deprind şi revin in traseul principal pe anumite sectoare. Pe traseul variantelor alternative 2 şi 3 sunt două drop off-uri naturale cu înălţimea de 1.4-2.1m.
– două tabletop-uri, destinate săriturilor;
– un step up destinat săriturilor în urcare;
– două drop off-uri artificiale pentru sărituri în cădere;
– o pasarelă din lemn;
2. Traseul 2 – ușor
Are lungimea totală de 4.070,60m, cu poziţia de start a traseului asemănătoare cu a celorlalte două trasee, şi punctul final la staţia inferioară a telegondolei. Acesta porneşte la 6 m aval de staţia superioară a teleschiului Ruia şi continuă pe drumul de acces la pârtia Lupului. După intersecţia cu axul telescaunului 6CLD, traseul îşi schimbă orientarea şi continuă printr-o succesiune de serpentine orientate pe direcţie nord-vestică, în afara şi interiorul pădurii până în jurul km 3+670, unde intră pe traseul drumului Albastru şi continuă până la staţia inferioară a telegondolei.
Din punct de vedere al amenajării în plan, traseul pistei de biciclete se prezintă sinuos, fiind alcătuit din 199 de curbe circulare, cu raze cuprinse 3 m şi 200 m, a căror lungime cumulată de 2315.39 m, reprezintă 57% din lungimea totală a pistei.
Curbele cu raze mici vor fi amenajate cu supraînălţare (contrapantă), iar cele cu raze mari se vor amenaja ca în aliniament.
Şi în cuprinsul acestui traseu au fost proiectate construcţii specifice, pentru creşterea gradului de dificultate al traseului, după cum urmează:
– două step up-uri;
– un drop off.
3. Traseul 3 – mediu
Are lungimea totala de 3.936,16 m, este cel mai îndepărtat traseu din cele trei trasee.
Acesta se suprapune pe primii 130 m peste traseul 2, după care se desprinde spre stânga și continuă în interiorul pădurii, după care traversează drumul existent și reintră în pădure continuând cu un traseu sinuos. Din această lungime, 395.35 m sunt amenajaţi în lungul pârtiei Lupului, pe partea stângă a acesteia.
Traseul pistei de biciclete se prezintă mai putin sinuos decât celelalte două trasee, fiind alcătuit din 150 curbe circulare cu raze cuprinse 4 m şi 332 m, a căror lungime cumulată, de 2.004,51 m, reprezintă 51% din lungimea totală a pistei.
Curbele cu raze mici vor fi amenajate cu supraînălţare (contrapantă).
Traseul de mountain bike nu prezintă elemente constructive speciale pentru creșterea gradului de dificultate.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.