Politic

BRAŞOV. Licitaţie reluată pentru găsirea unei firme care să se ocupe de colectarea selectivă a deşeurilor

 

Multe firme şi-ar fi dorit să se ocupe de serviciul de salubrizare, respectiv colectare a deșeurilor de la persoane fizice și juridice de pe raza municipiului Braşov, dar nu au depus oferte la licitaţia organizată de Primăria Braşov. Se pare că s-au speriat de condiţiile impuse de municipalitate, după ce au fost votate în şedinţa de Consiliu Local din august 2017 cu privire la câteva dintre obligaţiile menţionate în caietul de sarcini.

Mai mult, câţiva operatori economici au făcut şi contestaţii. După ce au fost analizate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSD), Primăria a fost înştiinţată că trebuie să reia licitaţia, dar numai după ce scoate câteva dintre punctele cu grad de obligativitate considerate nelalocul lor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, una dintre nemulţumirile majore ale celor care ar fi vrut să depună oferte la licitaţia de pe SEAP a fost legată de transferul responsabilităţii ţintelor privind colectarea selectivă căte operatorul de salubrizare. O altă problemă majoră ridicată de adminsitratorii firmelor de resort este legată de faptul că în caietul de sarcini este prevăzut ca unele investiţii la nivelul structurii tehnice edilitare să cadă în sarcina operatorului. CNSD consideră, de asemenea, nepotrivită pretenţia municipalităţii, care ar trebui să asigure infrastructura.

Ca urmare, la recomandarea CNSD, licitaţia pentru găsirea unui operator al serviciului menţionat va fi anulată, apoi procedurile pentru o nouă licitaţie vor fi reluate, dar numai după ce vor fi scoase acele puncte contestate.

„Urmează să reluăm procedura în care noi vom prevedea acele operaţii pentru operator astfel încât să ne atingem ţintele privind colectarea selectivă. De asemenea, încercăm să găsim soluţii pentru realizarea investiţiilor în platforme pentru deşeuri, îngropate sau la suprafaţă”, a spus Toarcea.

O singură firmă adună tot

Conform studiului de oportunitate în cazul activității de colectare a deșeurilor de la persoane fizice și juridice, cea mai bună soluție identificată se referea la delegarea prin concesiune a gestiunii serviciilor de colectare, transport, sortare/valorificare si eliminare a deșeurilor, către un singur operator economic.

Ca urmare, câștigătorul licitației va trebui să asigure colectarea deșeurilor de la toți beneficiarii din oraș. Asta însemna ca firma câștigătoare să colecteze toate deșeurile, pe care să le transporte, apoi depoziteze, valorifice sau să le elimine, după caz. Astfel, din obligațiile firmei care ar câştiga această licitație face parte colectarea aparaturii electrice și electrocasnice, a deșeurilor din construcții (molozul), a celor reciclabile și a gunoiului menajer.

Aşadar operatorul economic care își asuma această activitate de colectare a deșeurilor ar fi avut obligația de a atinge ţinta anuală de reciclare a deşeurilor municipale, prevăzută în Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor.
Oricum această ţintă va trebui atunsă cumva, deoarece, este obligatorie reducerea graduală, în următorii ani, a cantității de deșeuri dusă la rampă, începând cu 25%, până la 50% în 2020, precum şi declanşarea unor campanii naţionale de conştientizare a populaţiei prin care să se prezinte avantajele colectării selective.

Greu cu platformele îngropate

Dar, cel mai important lucru din caietul de sarcini la acest domeniu de activitate se referă la obligativitatea ca operatorul să schimbe sistemul de colectare a deșeurilor. De altfel, acest aspect a fost contestat cu vehemenţă de cei care vor să facă salubrizarea în Braşov.

Potrivit documentului menţionat, acolo unde va fi posibil, colectarea se va face prin platforme îngropate. Dacă nu, sistemul suprateran trebuie să fie închis, astfel încât cetățenii să aibă acces doar la fanta de aruncare a gunoiului. Pentru că investiția ar fi fost mai mare pentru acest serviciu, durata de concesiune se prelungea până la opt ani.

Foto: Soluţia găsită de Primăria Codlea în acelaşi scop 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button