Politic

BRAŞOV. Licitaţie reluată pentru concesionarea serviciului de ridicare a maşinilor parcate neregulamentar în oraş

 

Zilele acestea a fost publicat un nou anunţ de concesionare privind „Delegarea gestiunii prin concesionarea activităţilor de ridicare, transport şi depozitare a vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe raza teritorială a UAT Municipiul Braşov”, după ce la licitaţia de la începutul lunii martie nu s-a prezentat nici o ofertă. Perioada pentru care se va încheia contractul de concesiune este tot de 5 ani, cât era prevăzut şi în procedura anterioară.

„Sper ca de data aceasta să avem măcar o ofertă şi să putem încheia un contract, astfel încât să scadă din ce în ce mai mult situaţiile în care unii confundă intersecţiile sau trecerile de pietoni cu parcările. Nu am făcut modificări majore la caietul de sarcini, cu excepţia faptului că nu a mai fost prevăzută o suprafaţa minimă pentru depozitare maşinilor ridicate şi, de asemenea, nu mai este prevăzută nici o sumă minimă care trebuie virată de concesionar ca redevenţă. În cazul acestui criteriu eliminat din caietul de sarcini, am ţinut cont de faptul că nu depinde de concesionar câte maşini sunt parcate neregulamentar şi pentru câte dă poliţia dispoziţie de ridicare, astfel încât nu putem calcula un prag minim de redevenţă”, a precizat viceprimarul Laszlo Barabas.

Conform prevederilor HCL 479/2017, tarife aprobate sunt următoarele: pentru ridicarea maşinii, indiferent că este autoturism, remorcă sau rulotă, cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone, se vor plăti 300 de lei, respectiv 370 de lei pentru cele de peste 3,5 tone. 

Tariful de transport este între 150 şi 200 de lei, iar cel de depozitare de 50 de lei. Acestea din urmă se calculează pe intervale de 24 de ore începând de la data şi ora depozitării, nefracţionat. Contractul va fi încheiat pe 5 ani.  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare