Politic

BRAŞOV. Liberalii cer să fie respectată zona de vizibilitate „skyline” la noile construcţii

 

Grupul PNL din Consiliul Local Braşov vrea să păstreze cât mai vizibilă imaginea Braşovului, unul dintre cele mai frumoase oraşe din ţară.

Astfel, consilierii liberali propun adoptarea unui regulament pentru a proteja şi conserva vizibilitatea obiectivelor turistice şi naturale din municipiul Braşov. Inspirându-se din alte oraşe care reglementează clar zona de vizibilitate „skyline”, consilierul local Iulian Mara propune ca toate construcţiile care se vor ridica pe viitor în oraş să nu obtureze vizibilitatea reperelor naturale, cum ar fi dealurile din jur şi obiectivele turistice importante, elemente cu care Braşovul se identifică.

„Vrem să propunem în acest sens, definirea clară a clădirilor reprezentative pentru municipiul Brasov – şi aici putem da exemplu Biserica Neagra, centrul vechi, zona Schei, Cetăţuia şi multe altele – şi să le facem cât mai vizibile. De asemenea, ne dorim ca formele de relief specifice care înconjoară Braşovul, şi anume muntele Tâmpa, Dealul Cetăţii, zona Warthe sau altele de genul acesta, să se vadă cât mai bine”, a declarat Mara.

Consilierul local braşovean propune definirea a aproximativ 20 de zone de interes recreativ şi turistic, astfel încât perspectiva din aceste puncte să nu fie afectată de noi apariţii în „skyline”.

„O să propunem ca nici o nouă construcţie să nu depăşească ceea ce noi numim «coama dealului » şi astfel construcţiile să se încadreze în cadrul natural minunat pe care il are Braşovul. Ne dorim ca această reglementare să fie adiţională pe lângă cele în vigoare pentru a ne proteja mai bine patrimoniul istoric şi natural”, a mai spus liberalul în conferinţa de presă susţinută astăzi la sediul partidului.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare