Politic

BRAȘOV. La loc comanda! Spitalele vor avea din nou bucătării pentru prepararea hranei pentru bolnavi

 

Comisia de sănătate din cadrul Consiliului județean Brașov, formată majoritar din membrii ai PNL, dorește reînființarea bucătăriilor în spitalele care au acest serviciu externalizat. Este luat ca model de bune practici în acest sens Spitalul de Copii Brașov, care are bucătărie proprie. 

Președintele acestei comisii de sănătate, consilierul județean Andrei Kadas, a declarat într-o conferință de presă, susținută zilele trecute, că s-au făcut analize cu privire la costuri și beneficii și s-a ajuns la concluzia că ar fi mult mai eficient ca unitățile spitalicești să aibă propriile bucătării pentru prepararea mâncării.   

„Calitatea hranei oferite va fi cu siguranță mult mai bună. Pe de altă parte, dacă vor apărea spețe de neconformitate sau probleme în oferirea hranei, acestea vor fi mult mai repede rezolvate, fiind vorba despre un serviciu intern. În momentul de față, cu serviciul externalizat, se ajunge deseori în instanță pentru acest gen de probleme, iar un proces poate dura mai bine de un an”, a declarat Kadas. 

Sursa citată a precizat că proiectul vizează Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, Spitalul Clinic de Neurologie și Psihiatrie, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Spitalul de Pneumoftiziologie. 

„În cazul Spitalului Județean, bucătăria ar putea fi amenajată în noul corp ce ar fi putea fi ridicat pe un teren pe care îl deține în proprietate, amplasat în spatele unității spitalicești, lângă fundația bisericii în curs de construire. Acesta va fi un proiect mai amplu pe care Consiliul Județean îl are în vedere. În cazul Spitalului Neuro, toată bucătăria va fi organizată la Vulcan, unde a fost și pe vremuri și care are capacitatea a de a prepara zilnic 600 de porții de mâncare. Distanța între unități nu va fi o problemă, având în vedere că între Brașov și Vulcan sunt 29 km, iar între Vulcan și Zărnești, unde sunt staționare, sunt doar 9 km, practic aceleași distanțe pe care le parcurg și distribuitorii serviciilor de catering. Spitalul TBC va avea propria bucătărie, la Spitalul Mârzescu, unde va fi mutată toată unitatea”, a prezentat consilierul județean liberal. 

Kadas a explicat că procedura de documentație la nivel de achiziție ar urma să fie demarată în luna ianuarie a anului viitor, astfel încât, după cel mult un an și jumătate, cele patru spitale despre care vorbim să aibă bucătăriile funcționale. Între timp vor expira și actualele contracte pentru serviciul externalizat, după cum a mai precizat Kadas.  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button