Politic

BRAȘOV. Ionel Spinean (PER) propune o comisie a CJ pentru aeroport, la care să fie șef

 

Afirmând că principala lui prioritate este proiectul aeroportului Brașov-Ghimbav, consilierul județean (PER) Ionel Spinean (foto, primul din stânga) a anunțat într-o conferință de presă că va solicita constituirea unei comisii speciale a CJ care să se ocupe de acest lucru. „Din această comisie trebuie să facă parte consilieri județeni din toate partidele, pentru ca, ulterior, nimeni să nu își aroge meritele. Eu aș putea fi președintele acestei comisii, însă propuneri în acest sens pot face și celelalte partide. În următoarea ședință a Consiliului Județean se vor nominaliza consilierii care urmează să facă parte din această comisie”, a declarat Spinean. 

Ecologistul, care conduce Comisia pentru industrie, comerţ, infrastructură şi administrarea domeniului public şi privat al judeţului din CJ, susține că cea mai rapidă modalitate de finalizare a lucrărilor la aeroport este implicarea Primăriei Brașov, care poate susține financiar această investiție, lucru deja parafat. „Dacă se merge pe această soluție, cred că în doi ani aeroportul ar putea fi gata. În schimb, dacă se dorește realizarea obiectivului printr-un parteneriat public-privat, investitorii vor avea nevoie de cel puțin doi ani pentru a-și pregăti propriile studii”, a argumentat Spinean. 

Controale la unitățile din subordinea DGASPC

La rândul său, Mariana Sebeni (foto), care face parte din Comisia pentru sănătate, protecţia copilului şi a persoanelor adulte cu handicap a CJ și este și în Colegiul Director al Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului (DGASPC), a afirmat că va merge în control la unitățile aflate în subordinea instituției. inclusiv la cel de la Dacia, dar și la cele de la Șercaia sau Hărman. „De mai bine de un an se fac publice tot felul de probleme în ceea ce privește activitatea acestor centre. Va trebui să vedem care este situația în teren, după care vom vedea trebuie făcut mai departe”, a declarat Sebeni.

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button