BRAȘOV. Ioan Mareș și-a dat demisia din funcția de președinte PNL Făgăraș. Părăsește partidul?
Consilierul județean PNL Ioan Mareș (foto) și-a dat demisia din funcția de președinte al organizației municipale Făgăraș a partidului și acest gest neașteptat, dat fiind și faptul că la finele lunii începe campania electorală pentru alegerile locale, a fost interpretat de unii drept o părăsire a bărcii liberale. Ioan Mareș este cunoscut brașovenilor mai ales datorită fiicei sale, Mara Mareș, deputat PNL din 2016, chiar de la prima candidatură.
Contactat telefonic, Ioan Mareș ne-a declarat că doar a făcut un pas în spate din prima linie a organizației, din motive personale, legate de sănătate. „M-am retras de la vârf, pentru că am niște probleme de sănătate de care trebuie să mă ocup. Dar din PNL, nici vorbă! Sunt 100% liberal, rămân cu tot sufletul aproape de PNL, de PNL Brașov, de PNL Făgăraș. Am asigurat interimatul, avem candidat la Primăria Făgăraș, spriijin tot ceea ce înseamnă liberalismul, pe Adrian Veștea, care va obține un nou mandat ca președinte al Consiliului Județean Brașov, sunt convins”, ne-a declarat alesul județean.
Președinte interimar al Organizației Municipale PNL Făgăraș este Magda Cențiu, care era vicepreședintă și șefa tinerilor liberali făgărășeni, „o fată deosebită, sufletul organizației și până acum”, după cum a caracterizat-o Mareș, precizând că o va ajuta în activitate.
„Nu plec nicăieri din partid, dar am 60 de ani, am niște probleme de sănătate mai vechi și vreau mai mult timp pe care să-l petrec acasă, cu soția, cu familia, țin foarte mult la asta”, ne-a mai spus consilierul județean PNL, care își va duce actualul mandat la capăt, fără a mai candida.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.