Politic

BRAȘOV. INVESTIȚII de 1,5 miliarde de euro! PROIECTELE AMBIȚIOASE ale primarului Allen Coliban…

 

Primarul Allen Coliban a readus în discuție marile proiecte ale sale privind Brașovul, Spitalul Regional, trenul metropolitan și renașterea industrială cu un concept de economie „verde”, acestea însumând mai mult de 1,5 miliarde de euro.

„În total, proiectele despre care discutăm acum şi la care lucrăm, pe care le pregătim, trec de 1,5 miliarde de euro şi fără oportunitatea PNRR ar fi fost aproape im­posibil să ne gândim că ar putea fi finanţate. Ar fi fost idei într-un sertar şi ar fi aşteptat mult timp pentru finanţare. De aceea este nevoie acum să fim foarte activi în zona pregătirii de proiecte şi acesta este focusul principal, tema pe care ne concentrăm eforturile, şi-anume cum vom reuşi să atragem aceste fonduri”, a relatat Coliban pentru zf.ro.

Proiectul privind trenul metropolitan este evaluat la 400-500 de milioane de euro, primarul Brașovului susținând, conform sursei citate: „O infrastructură pe şine este capabilă să transporte mai multe persoane decât orice alt mijloc rutier, cum ar fi troleibuzele sau autobuzele, indiferent că îi spunem tramvai sau metrou de suprafaţă… Noi pregătim acum infrastructura pentru următorii 5-10 ani de zile şi am discutat cu Ministerul Transporturilor despre trenul urban. E absurd să nu facem un astfel de proiect în Braşov, unde avem o densitate a infrastructurii feroviare excelentă pe zona metropolitană. Dacă am completa această infrastructură cu alte mijloace pe şine, tramvai, metrou de suprafaţă, astfel să încât să unim toate axele importante ale oraşului, am avea o hartă de transport pe şine care poate rivaliza cu orice infrastructură de metrou. Dacă vom face sau nu aceste lucruri, vom afla după ce vom avea studiile care să fundamenteze astfel de proiecte”.  

De asemenea, Coliban a spus: „Avem o infrastructură importantă la care Braşovul excelează, şi-anume cea feroviară. Suntem cel mai important nod feroviar după Bucureşti şi sunt industrii importante ale căror produse se pretează la transport feroviar. Nu pot da multe detalii încă, dar suntem în aceste momente în procesul de a identifica şi achiziţiona terenuri care să beneficieze de acest acces la calea ferată, să le oferim ulterior într-un pachet ofertant către investitori strategici, în energie verde, cu rol în tranziţia către transport verde, orice ar putea fi produs la Braşov”. 

Apoi, Allen Coliban a completat: „Mă uit la tradiţia Braşovului şi mă gândesc la faptul că am avut industrie de autocamioane, tractoare, rulmenţi. Rulmenţi avem şi acum, dar celelalte mai puţin şi mă gândesc că în contextul în care multe administraţii locale cumpără şi au fonduri pentru achiziţii de autobuze electrice, de ce să nu avem un investitor să producem la Braşov autobuze electrice? Avem tradiţie şi forţă de muncă specializată pe zona de aeronautică, care vedem că s-a democratizat. Pornim de la drone la mijloace de transport uşoare, de ce să nu avem un astfel de investitor în Braşov? Dacă ne referim la energie şi zona de stocare, este un domeniu foarte dinamic, se schimbă de la o zi la alta şi am putea fi un jucător cheie”. 

Tot pentru Ziarul Financiar, noul primar al Brașovului și-a expus gândurile și în ceea ce privește educația: „Avem discuţii cu investitori pentru a deschide o şcoală hoterlieră. Este o altă verticală importantă a mediului economic local. Partea de turism are nevoie de forţă de muncă cu calificări nu doar de bază, joburi de studenţi, ci şi calificări înalte. Dacă vorbim de industria ospitalităţii, vorbim de o industrie care are calificări şi de postuniversitar. Toate acestea ar trebui să existe la Braşov… Cred că avem nevoie de ambiţie în învăţământul universitar, ca Braşov să redevină un pol universitar de prim rang, adică top 5 universităţi naţionale. Treaba acesta se poate obţine pe mai multe direcţii, prin investiţii şi prin lărgirea ofertei de Universităţii Transilvania, dar şi printr-o deschidere către universităţi din afara Braşovului. Fie că vorbim de universităţi de prestigiu din România, fie din afara ţării, să ştie că la Braşov pot porni o bază şi pot avea în primăria Braşov un partener în acest sens”.

Referitor la sănătate, Spitalul Regional Braşov ar putea reprezenta circa 600 de milioane de euro din totalul de 1,5 miliarde de euro: „Ne-am asumat coordonarea acestui proiect mare, noul Spital Regional, care va rezolva partea de medicină de urgenţă. Problema este că la Braşov, dacă ne uităm doar la acest vârf al piramidei, la acest spital regional, rămânem cu alte clădiri care sunt improprii şi caută în continuare o soluţie pentru anumite paturi. De aceea, în studiile de fezabilitate pentru acest spital regional cu 900 de paturi vom adăuga şi faza a doua, care să rezolve şi problema celorlalte pavilioane rămase. E bine să gândim în avans şi să fim cu aceşti paşi parcurşi, astfel încât Braşovul să aibă un oraş medical în zona centurii ocolitare. Este un concept modern pe care mai multe administraţii din Europa îl au”.

Coliban nu a uitat nici de calitatea mediului înconjurător: „Trebuie să venim cu politici locale care sunt pe linia transportului verde, dar care trebuie dublate de un plan de relocare a poluatorilor industriali. În planul actual de management al calităţii aerului, principala sursă sunt poluatorii industriali, dar planul nu are nicio măsură pentru a adresa această problemă“. 

Edilul a explicat că administraţia mai are de lucrat în ceea ce priveşte zona de autorizare şi de avize. 

Întregul material despre planurile lui Allen Coliban, AICI.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button