Politic

BRAȘOV. Interzis cu farfurii, pahare și tacâmuri de plastic pe domeniul public

 
Conform unui proiect de hotărâre pentru modficarea HCL nr. 201/2006, privind aprobarea procedurii de utilizare temporară a locurilor publice aparţinând domeniului public al Municipiului Braşov, începând cu data de 1 octombrie, în cadrul evenimentelor cum ar fi târguri, festivaluri, concerte etc. se va utiliza veselă (farfurii, tacâmuri, pahare, etc.) din materiale biodegradabile și compostabile, certificate conform EN/3432. 
 
În cazul nerespectării condițiilor menționate, organizatorul evenimentului nu va mai avea posibilitatea de a mai organiza sau participa la alte evenimente ce se vor desfășura pe raza Municipiului Brașov.
 
„După fiecare eveniment pe domeniul public care presupune și consumul de alimente sau băuturi, zona respectivă rămâne plină de recipiente, farfurii, pahare sau furculițe de plastic, ceea ce ne creează în primul rând o mare problemă de mediu, mai ales că nu toată lumea aruncă aceste recipiente la gunoi, și de foarte multe ori ajung pe zona verde sau în pădurile din jur. Având în vedere că din anul 2021 vor fi interzise în Uniunea Europeană aceste produse, dar și ca urmare a discuțiilor pe care le-am avut cu o parte dintre comercianții din zona HORECA, am luat decizia de a propune Consiliului Local, în ședința din această lună, ca, în cazul evenimentelor organizate pe domeniul public să aplicăm această directivă europeană, încă de anul acesta. Nu este normal să discutăm despre măsurile de colectare selectivă a deșeurilor, pe care trebuie să le respecte cetățenii, și, în același timp, să le permitem comercianților care utilizează domeniul public să umple orașul cu aceste tacâmuri și recipinete de unică folosință, mai ales că există alternative mult mai prietenoase cu mediul, cum ar fi, de exemplu, farfuriile din tărâțe“, a spus primarul George Scripcaru. 
 
Directiva Parlamentului European, la care a făcut edilul referire, privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului, aprobată în luna mai 2018, care a stabilit interzicerea în Uniunea Europeană din anul 2021 a tacâmurilor de plastic de unică folosință (farfurii, furculițe, cuțite, linguri, bețișoare), paie din plastic, bețișoare de urechi din plastic, bețișoare din plastic pentru baloane, produse și recipiente pentru alimente din material plastic oxodegradabil și recipiente pentru băuturi fabricate din polistiren expandant.
 
foto. arhiva TEX


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button