BRAȘOV. Interpelare în ședința Consiliului Local privind condamnarea unui director al Agenției Metropolitane, detașat la Primărie, unde ar fi și consilierul lui Coliban
Consilierul local Lucian Pătrașcu (PSD) i-a solicitat lămuriri primarului Brașovului, Allen Coliban, cu privire la informația potrivit căreia o angajată a Agenției Metropolitane Brașov, care s-ar recomanda drept consilier al edilului, a fost condamnată definitiv la 2 ani de închisoare cu suspendare, într-o cauză penală privind săvârșirea abuz în serviciu.
Consilierul local l-a întrebat pe primar dacă informația este adevărată. Persoana la care a făcut referire consilierul local este Adriana Miron.
Primarul a răspuns că Adriana Miron este director executiv („pe partea de programe de mobilitate și în general fonduri europene”) al Agenției Metropolitane Brașov, agenție cu care Municipalitatea colaborează și că persoana în cauză a fost detașată la Primărie pentru proiecte, dat fiind faptul că aparatul Primăriei Brașov este „subdimensionat”.
El s-a ferit să răspundă dacă directoarea de la Agenția Metropolitană chiar este consiliera lui sau de ce s-ar recomanda astfel.
„Este un om profesionist, inclusiv cadru universitar asociat, pe zona de administrație publică. Legat de trecut și de elementele de CV, îmi pare rău că nu este de față să vă ofere toate detaliile, dar vă spun pe scurt elementele pe care le știu eu: Vorbim despre reabilitarea și instituția aceasta a reabilitării care intervine după o condamnare sau în cazul unei condamnări, dar nu este doar atât… Vorbim despre un întreg dosar care a fost contestat la CEDO, contestație admisă la CEDO împotriva statului român, lucru care se întâmplă într-un număr foarte mic de cazuri. CEDO a dispus măsuri reparatorii palătite de statul român către reclamant, către dna Miron, măsuri pe care dumneaei le-a considerat insuficiente, prin urmare, până în acest moment, un litigiu care se află la CEDO pe fază finală arată cu totul altfel faptele pe care le prezentați, iar prejudiciul care a dus la această faptă a fost estimat la 1.400 și ceva de lei. Din punctul meu de vedere, atât legal, cât și profesional există argumente pentru a beneficia de expertiza și competența dumneaei în zona aceasta de fonduri europene”, a declarat primarul. Declarația întreagă poate fi găsită AICI, alături de interpelarea consilierului local.
Adriana Miron a fost condamnată pentru infracțiunea de „fals intelectual în formă continuată”, după ce ar fi prejudiciat imaginea MAI.
VEZI ȘI:
BRAȘOV. Consiliul Local, ședință extraordinară la această oră (VIDEO)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.