Politic

BRAŞOV. Încep lucrările la noul sistem de termoficare centralizat din cartierul Tractorul

 

Zilele trecute a fost semnat contractul privind reabilitarea reţelelor de transport și distribuție a energiei termice în zona Tractorul. 

Astfel, municipiul Brașov este beneficiarul asistenței financiare nerambursabile acordate de Elveția, în cadrul Programului de Cooperare Elvețian-Român, în vederea lucrărilor de reabilitare și eficientizare a funcționării rețelei de transport și distribuție a energiei termice în zona rezidențială Tractorul Braşov, în conformitate cu Acordul de implementare semnat în data de 25 iunie 2015 de Municipalitate, în calitate de beneficiar, și de Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de Unitate Națională de Coordonare pentru acest Program.

În conferinţa de presă susţinută astăzi pe această temă (foto), alături şi de secretar de stat Angel Gheorghiu de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, viceprimarul Mihai Costel a declarat că obiectivul proiectului este de a crește eficiența rețelei de transport și de distribuție a energiei termice din zona rezidențială Tractorul, pe de o parte, contribuind astfel la reducerea costurilor de funcționare, de întreținere și reparare a acestor rețele. 

Sursa citată a precizat că, prin optimizarea infrastructurii şi creşterea eficienţei energetice la nivel de municipiu, este consolidat managementul energiei durabile, îmbunătățind calitatea vieții cetățenilor din Braşov.

Întrucât vechile conducte de transport termoficare din zona Tractorul vor fi reabilitate în totalitate, transportul și distribuția acestei zone va fi eficientizată. Această zonă este acum într-o continuă dezvoltare rezidențială, iar sistemul centralizat trebuie să devină, prin această eficientizare a costurilor, atractiv pentru proiectele rezidențiale noi, dar și pentru consumatorii nebranșați din zona Tractorul. Aceste demersuri efectuate de UAT Brașov în scopul eficientizării SACET (Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică), sunt rezultatul preocupării administrației publice locale de a oferi cetățenilor accesul neîngrădit la beneficiile serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat. Trebuie amintit că în momentul de faţă, 30% dintre consumatorii sistemului centralizat se află în cartierul Tractorul. Acest proiect va reduce cu aproximativ 50% costurile de transport și distribuție, va eficientiza sistemul centralizat, va reduce pierderile de căldură și va reduce semnfificativ emisiile de dioxid de carbon, un lucru foarte bun pentru calitatea aerului din Braşov”, a specificat viceprimarul.

Valoarea asistenței financiare nerambursabile acordate de Elveția în acest proiect este de 18.784.086,32 lei (4.370.730 CHF), reprezentând 85% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului. Municipalitatea Braşov asigură de la bugetul local suma de 7.439.602,35 lei (1.731.066 CHF), din care 3.314.837,50 lei (771.305 CHF) reprezintă contribuția beneficiarului de 15% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, iar suma de 4.124.764,85 lei (959.761 CHF) reprezintă cheltuieli neeligibile ale proiectului. Durata de implementare a proiectului este de 50 de luni, fiind cuprinsă între iunie 2015 și septembrie 2019.

În urma încheierii procedurii de achiziție publică de lucrări aferente acestui proiect, Municipiul Brașov și SC Elsaco Electronic SRL, în calitate de lider de asociere, și SC Sicor SRL, în calitate de asociat, au încheiat contractul pentru executarea investiției de reabilitare a reţelelor. Valoarea contractului este de 14.455.400 lei, la care se adaugă TVA în valoare de 2.746.526 lei, valoarea totală fiind 17.201.926 lei (4.002.588,83 CHF, la cursul valutar stabilit prin Acordul de implementare).

Secretarul de stat Angel Gheorghiu a apreciat că proiectul care se realizează cu fonduri elveţiene este foarte important pentru Brașov: „Obiectivul este să se reimplementeze sistemul centralizat, care, dacă este eficient, presupune costuri mult mai mici pentru consumator. Este un proiect început din 2015, trebuie finalizat până la 31 august 2019, dar societatea care a câștigat licitația are o experiență vastă în acest domeniu și avem încredere că va duce la bun sfârșit acest proiect în termenul asumat”. 

Potrivit reprezentantului firmei care a câștigat licitația de proiectare și execuție, vor fi înlocuite conductele vechi, izolate cu vată minerală (care sunt supradimensionate, prezintă avarii dese și pierderi de agent termic) cu conducte noi, din țeavă preizolată, din oțel, cu manta de polipropilenă și fire pentru detecția avariilor, care sunt monitorizate printr-un sistem centralizat.

Cea mai mare parte a noii rețele se va edifica pe locul vechii rețele, însă va exista și o parte de construcție nouă, care presupune extinderea actualei rețele. Vom încerca să păstrăm soluții de back-up pentru protecția abonaților pe perioada lucrărilor, care nu vor fi deloc ușoare. Suntem o firmă cu experiență, care și-a respectat până acum termenele asumate și vom mobiliza forțe consistente, astfel încât să ne încadrăm în termene”, a declarat directorul Viorel Iliuţă. 

În conferinţa de presă ni s-au mai dat asigurări că, prin finalizarea activității de achiziție a lucrărilor în cadrul proiectului „Reabilitarea rețelelor de transport și distribuție energie termică în zona rezidențială Tractorul din Brașov”, Municipiul Brașov realizează un progres important în vederea asigurării rezultatelor propuse. În urma implementării proiectului, se previzionează o reducere cu 50% a energiei consumate pentru asigurarea încălzirii și a alimentării cu apă caldă în zona Tractorul, o reducere a emisiilor de CO2 cu 1.965,5 tone/an, concomitent cu reducerea cu 20,49% în primii 3 ani a costurilor de exploatare, întreținere și reparații pentru rețelele de transport primar și cele de distribuție a agentului termic, aferente PT6 și PT9 din cartierul Tractorul.

De asemenea, din partea administrației locale am fost anunţaţi că se are în vedere contorizarea individuală în blocuri, ca şi încheierea de contracte între furnizor şi fiecare consumator în parte, nu la nivel de asociaţie, astfel încât să nu mai fie probleme cu rău-platnicii. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare