Politic

BRAŞOV. În locul lui Dragnea, demisionează dr. Dan Grigorescu

 

Medicul braşovean Dan Grigorescu a anunțat astăzi, pe Facebook, că și-a dat demisia din calitatea de membru PSD, după ce acum o săptămână s-a retras din  funcția de vicepreședinte al organizației municipale.
„Se împlinesc șapte zile de când mi-am dat demisia din funcția pe care o îndeplineam în cadrul organizației municipale PSD Brașov. Au trecut peste 160 de ore în care niciunul dintre voi, ceilalți colegi membri, cu sau fără funcții, nu mi-ați dat nici măcar bună-ziua, ca să nu vorbim despre mai mult decât atât. Consecvența voastră din ultima săptămână, exprimată și prin lipsa oricărui mod de dezaprobare a abuzului de a nu fi lăsat să mă exprim liber într-un for democratic, este remarcabil de onestă, chiar dacă doar subînțeleasă. Din acest motiv, vă mulțumesc, sincer, tuturor. De ce? Pentru că m-ați ajutat ca, într-o perioadă scurtă de timp, să înțeleg care este „valoarea” mea pentru voi (în special), și pentru partid (în general), după 12 ani de colaborare”, scrie Grigorescu.
El se declară singurul vinovat pentru faptul că, în atâția ani, nu a reușit să le câștige respectul. Cu toate acestea, dr Grigorescu susține că se simte eliberat de orice obligație față de toți, inclusiv față de cei care îi spuneau, mai ferit, de-a lungul timpului, unii reiterând şi după scandalul de la şedinţa de Birou Executiv Municipal: „Domnule doctor, e o plăcere că putem împărtăși aceleași principii”.

Cu o oră înainte de această postare, într-o scrisoare deschisă adresată foştilor colegi de partid, Grigorescu se delimitează de cei care se declară „solidari cu un cetăţean condamnat penal, doar pentru că este şeful partidului din care (încă mai) fac parte. Eu, spre deosebire de alţi membri de partid, am ce să-i reproşez!”

Conţinutul integral al scrisorii AICI.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button