BRAȘOV. Iată cum arată Spitalul Regional… pe hârtie (Galerie FOTO)
Angajații Primăriei Brașov au primit de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), spre analiză, conceptul preliminar al viitorului spital regional și primele imagini ale viitorului complex medical.
„Conceptul este o prezentare preliminară a ideilor pe care specialiștii le au în acest moment și care descrie vizual faza în care se află acest proiect. Specialiștii au bazat acest concept preliminar pe datele din Studiul de prefezabilitate elaborat de municipiul Brașov în anul 2019”, a declarat Özgür Tengirşenk, director proiect din partea BTY.
Amintim că, anul trecut, Primăria Brașov și BERD au semnat acordul de asistență tehnică pentru construcția Spitalului Regional Brașov, în valoare de 2,5 milioane de euro nerambursabili, la care cofinanțarea municipiului este de 250.000 de euro.
În baza acestui acord de finanțare, BERD a desemnat un consorțiu de firme care să elaboreze studiul de fezabilitate și documentația necesară realizării parteneriatului public-privat (PPP) pentru construirea Spitalului Regional Brașov. Consorțiul selectat de BERD este format din firmele PricewaterhouseCoopers (PwC), International Consulting Engineering SA (BTY), Clifford Chance LLP și Clifford Chance Badea SPRL, un consorțiu cu experiență în construcția a 40 de spitale, prin parteneriat public-privat (PPP).
Spitalul Regional Brașov ar urma să aibă 849 de paturi de spitalizare continuă şi 60 de paturi de spitalizare de zi, pentru 31 de specialităţi.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.