Politic

BRAȘOV. George Scripcaru a oferit unelte de grădinărit altor trei brașoveni harnici

  • gradina1_267057.jpg
 
Așa cum am anunțat zilele trecute, cei care și-au îngrijit grădinile din fața blocului, au intrat în competiția lansată de administrația publică locală, iar primarul George Scripcaru a început să înmâneze premiile, unelte de grădinărit în valoare de aprozimativ 800 de lei.  
 
Astăzi, edilul brașovean a acordat alte trei premii în cadrul proiectului „Cea mai frumoasă grădină din cartierul meu”, în cartierele Tractorul și Triaj. 
 
„Nu am nici studii de specialitate, nu lucrez nici la spații verzi, totul a fost de plăcere și nu am studii speciale. Vin de la țară și probabil că de acolo se trage această plăcere de a lucra în grădină. Grădina este începută de acum 12 ani, achizițiile au fost făcute în timp, investiția este foarte mare, dar oamenii din cartier și vecinii se bucură să o vadă așa”, a spus Radu Mircescu, cel care se îngrijește de grădina din str. Independenței nr. 82.
 
„Cred că este cu adevărat cea mai frumoasă grădină din cartierul Tractorul și merită apreciată cu atât mai mult cu cât cel care a amenajat-o nu este un specialist. De aceea am decis să o premiem, la fel ca și în alte cartiere. Sculele de grădină care sunt oferite drept premiu sunt utile pe toată perioada anului și vrem să dăm exemplu și altor persoane sau asociații de proprietari care să facă la fel și să încerce să-și amenajeze spațiile verzi din fața blocului”, a spus George Scripcaru. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button