Politic

BRAŞOV. Gabriela Brebeanu: „Oare Guvernul ştie că au fost tăiate sporurile de periculozitate pentru cei care lucrează în spitale?”

 

Consilierul județean PNL Braşov Gabriela Brebeanu a atras atenţia că din luna martie, personalul TESA din spitale, respectiv cel tehnic, aprovizionare, economiştii, IT-iști etc., nu vor mai beneficia de sporul de periculozitate. În conferinţa de presă susţinută joi, Brebeanu a prezentat o situaţie cu nivelurile salariale care vor scădea dacă nu vor fi luate măsuri urgente. 

Astfel, potrivit sursei citate, dacă în luna ianuarie 2018, un economist cu gradație maximă figurează cu salariul de bază, brut, de 6.160 de lei, din martie va primi 5.060. La Spitalul de Pneumoftiziologie, un ecomomist primeşte acum 8.800 de lei brut, dar din martie va primi tot 5.060, iar la Spitalul de Neuropsihiatrie, în ianuarie primeşte 6.600 de lei, dar din luna martie 5.060 de lei. 

„Întreb actualul Guvern dacă ştie condițiile periculoase în care lucrează aceşti oameni în spitale. De asemenea, din luna martie, un manager la un spital care are în dotare sub 400 de paturi primeşte pentru luna ianuarie 8.125 de lei brut, iar un medic primar va primi din martie 14.824 de lei. În contextul în care un manager va primi mai puțin decât un medic primar, mă întreb dacă îşi va mai dori cineva să fie manager în spital”, a declarat Brebeanu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button