Politic

BRAȘOV. Fiecare cu documentul lui! Contre între ministrul Apelor și Pădurilor Ioan Deneș și președintele CJ Adrian Veștea din cauza lucrărilor hidrotehnice din zona aeroportului

  • dunca_9.jpg
  • vestea_26.jpg
  • docuemnt.jpg
 

Aflat azi într-o vizită de lucru la Braşov, ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, a afirmat în conferința de presă susținută la PSD Brașov că lucrările hidrotehnice necesare a fi efectuate în zona viitorului aeroport, pe râul Bârsa, nu pot fi demarate din cauza Consiliului Judeţean Braşov care  nu s-ar fi ocupat de exproprierile de terenuri, demers la care s-ar fi angajat în anul 2011. 

„Aeroportul din Brașov este o investiție de interes regional! În urmă cu câţiva ani, CJ Braşov a predat un studiu de fezabilitate către Apele Române pentru execuţia lucrărilor hidrotehnice pe râul Bârsa. Practic se fac diguri de anumite lungimi care să poată facilita prelungirea pistelor de pe aeroportul Braşov, ca să se poată face aterizări şi decolări. Totodată, CJ şi-a asumat un angajament – pe care îl am în faţă şi vi-l pun la dispoziţie să-l cunoască şi cetăţenii Braşovului – iar acest angajament, semnat de preşedintele CJ de atunci, prevede următorul lucru: pentru executarea lucrărilor hidrotehnice de apărare împotriva inundaţiilor pe râul Bârsa, în zona localităţii Ghimbav, CJ Braşov va pune la dispoziţie parcelele de teren afectate”, a declarat Deneş.

El a explicat că aceste exproprieri sunt necesare deoarece nu se pot executa lucrări hidrotehnice pe alte terenuri decât cele din domeniul public al statului, „pentru că sunt bani publici”.

Deneş a adăugat că, pe baza acestui angajament, CJ Braşov transmitea că, în perioada următoare vor face acele demersuri de expropriere a terenurilor, ca ulterior, Ministerul Apelor şi Pădurilor să poată efectua lucrările.

„Din păcate, nici măcar nu s-au demarat procedurile pentru exproprierea acestor terenuri şi trag un semnal (…) să înceapă şi să urgenteze procedurile de expropriere a acelor terenuri. În momentul în care se va finaliza acest lucru – nu ştiu care este perioada, să ne spună preşedintele CJ Braşov – noi vom începe reactualizarea SF-ului – pentru că cel care ne-a fost predat nu mai este valabil, e depăşit termenul – şi vom începe urgent procedurile de executare a documentaţiile, respectiv proiectul tehnic şi execuţie, şi vom aloca bani din bugetul MAP ca să putem demara acele lucrări”, a spus ministrul, care a adăugat că „angajamentul este în vigoare şi la ora actuală” şi că, de la acea dată, CJ Braşov nu ar fi transmis nici un alt document pe această temă. 

 

Ministru contrazis tot cu documente

Aflând despre afirmaţiile ministrului Deneş, preşedintele CJ Braşov Adrian Veştea s-a mobilizat rapid şi, după nici două ore, a organizat la rândul său o conferinţă de presă în care a adus „probe scrise” despre toate demersurile întreprinse în ultimii ani, în special de când este el la conducerea CJ, pe această temă. Mai mult, după cum a afirmat Veştea, a fost purtată în permanenţă o corespondenţă cu ministerul de resort şi cu ministrul Deneş, ultimele adrese fiind chiar din această lună. 

Veştea a precizat că pentru lucrările hidrotehnice pe Bârsa, studiul de fezabilitate a fost predat ministerului, iar ministerul, prin Apa Olt, a derulat o procedură de achiziție, prin care a făcut proiectul tehnic și tot în baza acestui contract, trebuiau să înceapă lucrările. Practic, spune Veștea, exproprierile trebuie făcute de către Administraţia Naţională Apele Române. 

„Începând cu anul 2016 am făcut mai multe adrese, precum şi diligenţe la ministrul Deneş, dar şi la ministrul Doina Pană. Printr-o adresă din 2017 a apărut o altă idee, precum că noi ar trebui să preluăm investiţia şi să facem noi exproprierile. Dar, să faci acest lucru, ar trebui să existe un proiect. (…) În 20.03.2018, printr-o adresă oficială am fost înştiinţaţi că s-a avizat de Comisia tehnică economică de avizare de pe lângă Ministerul Mediului denumirea obiec­tivului de investiţii «lucrări hidrotehnice de apărare împotriva inundaţiilor pe râul Bârsa, pe raza localităţii Ghimbav, județul Brașov, faza de elaborare, notă de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea studiului de fezabilitate». Noi am fost de nenumprate ori la minister şi am cerut acest lucru. Prin adresa din data de 2.11.2018 solicităm noi urgentarea lucrărilor anterior menţionate şi revenim cu solicitarea în 16.01.2019. Este o adresă foarte elaborată, pe care personal am depus-o la Ministerul Mediului. Aceste lucrări sunt în sarcina lor şi, în situaţia în care se doreşte ca aceste lucrări să fie executate de noi, să ne spună culoarele de lucrări”, a explicat Veştea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button