BRAȘOV. „Fără blocuri între case”

„Fără blocuri între care” este tema campaniei demarate de conducerea ALDE Brașov, care a ajuns la concluzia că efectele dezastruoase ale inundațiilor din ultima perioadă în unele zone ale orașului, precum cartierul Șchei, sunt cauzate de construcțiile noi, care nu respectă regimul de înălțime, printre alte nereguli.
Președintele filialei municipale ALDE Brașov, Laura Bratosin, a anunțat într-o conferință de presă susținută zilele trecute că membrii de partid merg din casă în casă în cartierul Șchei pentru a aduna semnături în cadrul campaniei „Fără blocuri între case!”. Astfel s-a putut constatat și gradul ridicat de nemulțumire al localnicilor din cauza numeroaselor lucrări de construcții printre casele lor bătrânești.
„Ce vom face cu semnăturile? Nu le vom depune la Primăria Brașov pentru că ar deveni inutilă acțiunea noastră. S-au depus destule petiții și reclamații la această instituție și nu s-a văzut nici o măsură eficientă luată la nivelul municipalității. Noi ne vom adresa entităților din Capitală, care ar putea să intervină, precum Comisia de abuzuri la nivelul Parlamentului”, a declarat Laura Bratosin.
Sursa citată a făcut un apel la brașovenii care vor să se alăture acestei acțiuni civice să se îndrepte către sediul partidului, aflat în clădirea Modarom, de luni până vineri, între orele 12.00 și 18.00. Prin procedura „din poartă în poartă”, ALDE Brașov a strâns deja peste 100 de semnături.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

