BRAȘOV-FĂGĂRAȘ. Altă sală de sport, în locul celei demolate din cauza riscului de prăbușire
Primăria Făgăraș are în derulare o investiție de 6.479.584 lei (fără TVA), pentru construirea unei săli de sport la Școala Gimnazială „Ovid Densușianu”, în urma demolării celei vechi de peste 80 de ani.
Proiectul este realizat cu fonduri de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Compania Naţională de Investiţii.
CNI a publicat pe SEAP procedura de achiziţie pentru contractul de proiectare şi asistenţă tehnică din partea proiectantului şi execuţia de lucrări în data de 09.05.2019, data limită pentru depunerea ofertelor fiind 06.06.2019.
Termenul limită de finalizare a etapei de evaluare calificare/tehnică a fost 22.07.2019, însă procedura de achiziţie a fost contestată în data de 8.10.2019. Primăria Făgăraș așteaptă soluţionarea acesteia de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor în 15 zile de la înregistrare – cu posibilitate de prelungire conform legislației în vigoare.
Întreaga suprafaţă construită va fi de 1.045 mp, după un proiect tip, în cadrul subprogramului „Săli de sport”, realizat prin cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social derulat de Compania Națională de Investiții. Sala de sport are un regim de înălțime P+1, partea de la parter fiind dedicată sportivilor și activităților desfășurate de ei, iar partea de la etaj este dedicată spectatorilor.
De asemenea, este dimensionată astfel încât să poată fi utilizată pentru mai multe discipline sportive, existând marcaje cu distanțele de siguranță aferente care permit practicarea mai multor sporturi: baschet, tenis sau volei.
Sala va dispune de o tribună cu 100 de locuri, vestiare pentru sportivi și grupuri sanitare pentru public. Aceasta este destinată uzului didactic, dar va putea fi folosită și în timpul vacanțelor sau week-end-urilor. Totodată, sala poate fi utilizată și pentru activități non-sportive de genul celor culturale sau recreative (serbări, prelegeri, expoziții etc.).
Vechea sală de sport de la Școala Gimnazială „Ovid Densușianu” a fost demolată în 2017, în caz contrar risca să se prăbușească. A fost aleasă varianta unei noi clădiri, după ce s-a constatat că refacerea celei vechi de 80 de ani ar fi costat mai mult – nu avea fundaţie, era zugrăvită cu humă, iar grinzile și instalația de căldură prezentau probleme.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.