Politic

BRAȘOV. Explicațiile lui George Scripcaru și ale unor consilieri locali cu privire la „tranșeele” din oraș

 

Încă de la sfârșitul anului trecut, Brașovul a devenit orașul tranșeelor și al blocajelor în trafic. Peste iarnă, lucrările începute aproape în același timp, în toate zonele orașului, au fost oprite, firesc, iar locurile „în lucru” au fost delimitate de cei care au solicitat avize pentru lucrări până ce vremea a permis ca acestea să fie reluate. Între timp, unele au fost încheiate sau sunt încă în derulare, dar de curând au fost demarate și altele. Din păcate, nu toate „șantierele” sunt semnalizate corespunzător, iar autovehiculele circulă cu viteză foarte redusă, în coloană, ceea ce duce la creșterea poluării în oraș și la consumul de carburant, după cum se plâng conducătorii auto. 

 

„Monitorizăm situația”

George Scripcaru, primarul Brașovului: „Chiar dacă s-a creat un deranj în oraș prin aceste lucrări ale rețeliștilor, acestea erau necesare, pentru că vorbim de extindere pe de o parte, orașul se dezvoltă după cum se vede, iar pe de altă parte ne-am dorit o îmbunătățire din punct de vedere estetic, prin îngroparea cablurilor. Municipalitatea monitorizează activitatea celor care execută lucrările din acest punct de vedere, respectiv al respectării termenelor și al readucerii suprafețelor la starea inițială. Astfel, am observat la rândul nostru că, mai ales refacerea străzilor și trotuarelor, nu era executată la timp și în cele mai bune condiții, motiv pentru care s-au dat și sancțiuni. Sunt probleme și cu resursa umană, ca în orice domeniu. Ca urmare, am făcut propunerea, iar Consiliul Local Brașov a aprobat ca refacerea drumurilor și a trotuarelor să fie făcută de municipalitate, cu cele trei firme cu care are contracte în acest sens, dar pe banii rețeliștilor, care oricum executau lucrările de refacere tot cu firme specializate, dar contractate de ei și care nu respectau întotdeauna termenele și condițiile impuse de noi”.  

 

„Ceea ce se face este în interesul comunității”

Izabella Ambrus, deputat UDMR Brașov: „Știm prea bine că toate procedurile de achiziție sunt anevoioase, totul durează și în majoritatea cazurilor nu ai cum să preconizezi cu exactitate finalul. Important este că ceea ce se face este în interesul comunității. Beneficiarii lucrărilor au obligația de a pretinde de la executanți să le execute corespunzător și să asigure condiții conform cerințelor”.  

 

Adrian Oprică, consilier local PNL Brașov: „Brasovul este un oraș care se dezvoltă într-un ritm alert. Este printre puținele orașe din România care atrage locuitori din alte părti ale țării, o dovadă a faptului că evoluția Brașovului este pozitivă și superioară mediei naționale. Odată cu o dezvoltare urbanistică accelerată vine și dezvoltarea rețelelor de infrastructură (apă, canal, rețele electrice, străzi și drumuri noi). Toate acestea trebuie extinse și modernizate pentru a îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor. În acest an, procesul normal de extindere și modernizare a rețelelor a fost întârziat cu luni bune de către guvern prin aprobarea târzie a bugetului național. Dupa aprobarea bugetului național se pot doar aproba celelalte bugete, iar asta înseamnă întârzieri pentru toate investițiile desfășurate. De asemenea, la Braşov perioada calendaristica în care se poate lucra este mai scurtă din cauza vremii față de alte orașe, iar daca la toate acestea se adaugă și lunile de întârziere în adoptarea bugetului național apar probleme precum cele semnalate de dumneavoastră.”  

 

„Cerem ca Primăria să respecte legea”

Marius Bunghiuz, lider grup consilieri locali PSD Brașov: „În fiecare zi este loc de dezvoltare a orașului nostru. Într-adevăr, atunci când se execută lucrări de reparații sau de reabilitare, cu toții resimțim un disconfort creat de gălăgie, aglomerație, praf, ambuteiaje, ceea ce ne aduce un stres în plus. Referitor la ceea ce se întâmplă astăzi în Brașov, cerem ca Primăria să respecte legea și să își facă treaba. Mai exact, atunci când aceste firme primesc autorizații de construcție, ele își asumă și anumite termene de finalizare, precum și o organizare de șantier. Primăria trebuie să verifice respectarea acestor termene, iar acolo unde este cazul, prin instituțiile abilitate, să ia măsurile conform legii. Nu este de ajuns să emiți doar niște autorizații. Primăria trebuie să supravegheze, prin verificarea atentă a obligațiilor asumate de societățile contractate. Brașovul este, într-adevăr, un „oraș de poveste” care merită această titulatură în fiecare zi, nu doar din 4 în 4 ani!”  

 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button