BRAȘOV. Elevii silitori vor fi premiați și anul acesta de Municipalitate
Elevii din clasele V-XII, cu rezultate excelente la învățătură, vor fi premiați și în acest an de Municipalitate.
„Chiar dacă anul acesta trecem printr-o perioadă mai complicată și nu putem să organizăm un eveniment festiv dedicat celor mai buni elevi brașoveni, vreau să îi asigur pe elevii cu rezultate bune la învățătură că se bucură de prețuirea noastră, iar Premiile de excelență pentru elevii cu rezultate deosebite la învățătură se vor acorda și în acest an. În 2014 am iniţiat acest proiect la nivelul municipiului Braşov ca, pe lângă premierea pe care o fac unităţile de învăţământ, Primăria şi Consiliul Local Braşov să adauge şi o componentă financiară. Poate nu este foarte mult, dar este o recunoaştere, fiindcă vrem să le acordăm o atenţie deosebită elevilor care fac performanţă. Le mulţumesc, ca primar al Municipiului Braşov şi în numele Consiliului Local Braşov, tuturor elevilor care au rezultate deosebite la învăţătură, dar şi domnilor profesori şi părinţilor care i-au susţinut pentru ca acest lucru să fie posibil. Elevilor din anii terminali le urez mult succes la examenul de Capacitate și Bacalaureat”, a declarat primarul George Scripcaru.
Potrivit unei hotărâri de Consiliu Local, sunt premiați elevii din școlile și liceele brașovene, din clasele a V-a și până în a XII-a, care obțin premiile I, II și III în fiecare clasă. Pentru prima treaptă a podiumului, Municipalitatea oferă 250 de lei, premiul al doilea pe clasă este recompensat cu 150 de lei, iar premiul al III-lea, cu 50 de lei.
Primăria Brașov a virat deja banii către fiecare unitate de învățământ, urmând ca acestea să îi dea odată cu virarea banilor pentru burse.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.