BRAŞOV. După calculele lui Lucian Pătraşcu, tariful la salubritate în oraş ar putea fi scăzut cu un leu
La solicitarea consilierului local Lucian Pătraşcu, luni a avut loc o întâlnire la care au participat Comisia economică a Consiliului Local, viceprimarul Barabas Laszlo, reprezentanţi ai Primăriei şi operatorii de salubritate, întrucât, după cum susţine acesta, consilierii locali PSD Braşov doresc scăderea tariful pentru salubritate, care, de altfel, a crescut de curând.
„Eu consider că tariful poate scădea cu cel puţin un leu, adică de la 12, la 11 lei de persoană. În acest moment, sunt în vigoare normative convenite cu operatorii de salubritate şi aprobate de Consiliul Local, din care reiese că fiecare braşovean generează anual 370 kg de deşeuri menajere. Conform directivelor europene, operatorii de salubritate trebuie să reducă anual cantitatea de deşeuri menajere, cu 15%. Această ţintă este atinsă in fiecare an, de Comprest şi Urban si care au depus la Primărie documente în acest sens. În cazul în care această țintă nu era atinsă, am fi plătit o amendă de 100 de lei pe tonă. Taxa de 80 lei/tonă se plăteşte conform Legii 384/2013 pentru gunoiul depozitat în rampă. Dacă ţinta de care vorbeam mai devreme este atinsă, gunoiul depus în rampă de către operatorii de salubritate este de 314,50 kg/an deşeuri menajere pentru fiecare cetăţean al municipiului Braşov. Iată de ce consider că modul de calcul al taxei este greşit în acest moment. Din punctul meu de vedere taxa de 80 lei/tonă se adaugă la cantitatea de 314,50 kg/an deşeu depus în rampă de operatorii de salubritate şi nu la cantitatea de 370 kg/an deşeu menajer colectat de la cetăţenii municipiului Brasov. Astfel este posibilă scăderea tarifului”, a explicat Pătraşcu.
El a precizat că a solicitat viceprimarului Laszlo Barabas, cel care are în subordine salubritatea, ca până în 27 martie, când va avea loc o şedinţă extraordinară a Consiliului Local, să vină cu propunerea de scădere a tarifului de salubrizare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.