Politic

BRAȘOV. Dunca (PSD) acuză amenințări „mafiote” de la un liberal

  • mesaj_7.jpg
 

Președintele PSD, Marius Dunca, anunță, printr-un comunicat de presă, că a primit amenințări de tip mafiot (foto 2), de la consilierul județean Andrei Kadas, proaspăt autosuspendat din PNL, după ce liderul liberalilor brașoveni, Adrian Veștea, a dezaprobat postările de pe Facebook ale lui Kadas la adresa șefului IPJ Brașov și a polițiștilor brașoveni, în urma perchezițiilor care i-au speriat pe copiii alesului județean.

Liderul social-democrat consideră că „brașovenii, dar și românii au văzut în ultimele zile că există legături între PNL, Adrian Veștea și clanurile interlope, prin consilierul județean Kadas”.
 
„Veștea și PNL Brașov au promovat în funcții publice oameni pătați, oameni cu legături în clanurile mafiote. Veștea, în calitatea sa de președinte la Consiliului Județean, dar și al PNL Brașov, a permis clanurilor mafiote să ia decizii în ceea ce privește administrarea acestui județ. Kadas este președintele Comisiei pentru Sănătate din Consiliul Județean, prin el, Veștea taie și spânzură tot. Ce-și doresc ei sunt spitalele din județul Brașov aflate în subordinea Consiliului Județean.
Este clar, pentru toată lumea, că între Veștea și clanurile mafiote există o legătură strânsă. Am văzut fotografii de la ziua lui Veștea, în care el și Kadas se bucură de prietenia care îi leagă”, declară Marius Dunca.

Social-democratul acuză PNL Brașov și pe Adrian Veștea că și-au dat arama pe față: „Sub conducerea PNL și a lui Adrian Veștea primim amenințări. Un mesaj primit de la Kadas în data de 13 februarie, în care mă amenință și îmi trimite și poza lui, ca să am probă. «Noo, ai …, dacă pun mâna pe tine prietene! Stai că am uitat să mă semnez, ca să ai probă și toate datele»”.
Dunca afirmă că ar exista precedente, pentru care îi suspectează tot pe liberali: „Primarul Municipiului Săcele, Virgil Popa, a avut frânele mașinii tăiate și prezoanele de la roți desfăcute. Unui alt primar PSD, cel al orașului Zărnești i-au fost sparte geamurile casei și aruncate sticle incendiare în locuință. Apare întrebarea, de ce doar unor primari PSD li s-a întâmplat asta?
Care sunt legăturile dintre CJ și firmele conduse de acești indivizi? Este o întrebare la care toți brașovenii așteaptă răspuns și aștept și eu, de la dl. Veștea. Tot lui îi adresez întrebarea: de ce l-a girat cu încredere pe Kadas, în așa fel încât să-l pună pe liste și să-l promoveze ca președinte al Comisiei pentru Sănătate? Asta pentru că am mai văzut și am mai reacționat, de-a lungul timpului, la ce s-a întâmplat în timpul mandatului dlui Kadas. Este limpede că dl. Veștea nu vrea să renunțe la dl. Kadas, nici de la comisia pe care o conduce, nici de la PNL. Există această suspiciune, ca nu cumva șeful mafiei să fie chiar Veștea, dacă ia apărarea locotenenților”.
Președintele PSD Brașov declară că va sesiza și instituțiile abilitate în privința mesajului primit, pentru că are mare încredere în acestea, „pentru că au dovedit de atâtea ori că sunt în slujba cetățeanului și îi apără siguranța. Nu ai voie să-i jignești pe oamenii care lucrează acolo, pentru că sunt în permanență la datorie, pleacă de lângă familiile lor,  pentru ca noi, ceilalți, să ne simțim în siguranță. Cum își permit acești indivizi să atace uniforma statului? PNL a discreditat tot ce funcționează bine în țara aceasta, liberalii își bat joc de noi toți”.

Președintele executiv al PSD Brașov, Marian Rasaliu, a făcut câteva precizări și prin prisma funcției de prefect pe care a ocupat-o.

„Instituțiile statului sunt pregătite să rezolve oricând, la orice oră, astfel de situații. Nu sunt permise interferențe ale unor persoane fizice, într-o asemenea manieră, câtă vreme totul este o activitate făcută conform legii. Trăim într-un stat de drept în care legile primează și funcționează. Instituțiile jignite în ultima vreme sunt acelea care permanent ne protejează viața, ne apără interesele legale și intervin când viața ne este pusă în pericol. Faptul că o persoană fizică își permite să jignească o instituție a statului este grav. Există, în Consiliul Județean, un organism care se numește ATOP, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, din care fac parte mai mulți factori de decizie din județul Brașov, printre care IJP, ISU, DSP șamd. Această entitate trebuie să fie informată și să vină cu precizări față de ceea ce s-a întâmplat. Nu este de tolerat așa ceva. Trebuie să avem încredere în instituțiile statului. Dacă cineva a greșit, acest lucru trebuie demonstrat pe căi legale. Solicit și prefectului județului Brașov un punct de vedere, cât mai rapid, față de atacul petrecut la adresa unei instituții din Brașov”, a declarat Marian Rasaliu.

Citiți și:

BRAȘOV. Consilierul județean PNL Andrei Kadas s-a autosuspendat din partid

BRAȘOV. Adrian Veștea (PNL): „Dacă s-au creat prejudicii de imagine partidului, se vor lua măsuri”


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare