Politic

BRAŞOV. Dublu ajutor din partea femeilor liberale prin donare de sânge

 

Organizaţia judeţeană de femei a PNL Braşov, care numără peste 800 de membre, va derula, în perioada 11 – 15 decembrie, o campanie de donare de sânge, cu dublu impact. 

Potrivit Pamelei Diaconu, preşedinta organizaţiei, doamnele liberale vor dona sânge la Centrul de Transfuzii din Brașov, iar cu tichetele valorice primite vor fi cumpărate produse alimentare pentru copiii instituţionalizaţi la Centrul de plasament din Hărman. De asemenea, cu jucării, fructe şi dulciuri, se va face o vizită şi la Spitalul de Copii Braşov, pentru a le face o bucurie micuţilor bolnavi în perioada respectivă. „Dublu ajutor” se numeşte campania. 

„Sperăm ca cel puţin 50 de doamne să doneze sânge, iar cele care nu întrunesc condiţiile de donare dar care vor să se alăture acţiunii pot face donaţii sub altă formă. După cum sugerează şi denumirea campaniei, scopul nostru este de a ajuta de două ori, dând o șansă vieții semenilor noștri prin donarea de sânge, pe de o parte, iar pe de alta, să ajutăm copiii din Complexul Hărman, dar şi să oferim o bucurie micuţilor care sunt internaţi în spital în perioada sărbătorilor,  din cauza sănătăţii lor”, ne-a prezentat Pamela Diaconu.

Doamnele speră ca atât prin valorificarea tichetelor de masă obținute prin donarea de sânge, cât și prin alte donații care vor fi făcute de membrele organizaţiei, să fie achiziționate produse în valoare de cel puțin 5.000 de lei.

„Îi primim alături de noi în această campanie pe toți brașovenii care doresc să ajute în vreun fel, pentru că la centrul de la Hărman nevoile sunt multe, cum ar fi aparatura electrocasnică”, a adăugat sursa citată.  

Înainte de a demara campania, după cum ne-a spus Pamela Diaconu, s-a cerut şi o listă cu necesităţile administrației de la Centrul de plasament Hărman, în cazul în care brașovenii doresc să facă donații: maşină de spălat, aspirator, 10 aparate de curăţat legume, două uscătoare de rufe, un mixer, două uscătoare de păr, maşină de tuns şi 46 de seturi de fulare şi mănuşi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare