BRAȘOV. Dincolo de gard
A devenit un obicei ca Facultatea de Sociologie și Comunicare și Centrul Multicultural din cadrul Universității „Transilvania” din Brașov să marcheze începutul anului universitar într-o manieră simbolică, prin realizarea unei expoziții de sociologie vizuală.
Intitulat „Dincolo de gard”, evenimentul, aflat la cea de-a patra ediție în aer liber, își dorește consacrarea unui principiu; acela că „Academia” aparține studenților și că ea reprezintă rațiunea tuturor truditorilor în cunoaștere.
Vizitatorul are posibilitatea de a lua contact cu cele mai semnificative proiecte ale studenților anului I, de la specializările Asistență Socială și Sociologie. Exponatele, organizate într-o formulă „text-imagine” reflectă atât tehnica utilizată, de factură etnometodologică, cât și numeroasele realități descoperite de tineri în lumea îmbătrânită a satului românesc.
Aceste mărturii, obținute de studenți de cele mai multe ori în condiții deloc facile, se întorc și devin „cadoul” făcut brașovenilor și celor care le trec poarta orașului, pentru a nu uita de „celălalt” și de marile teme ale existenței umane. Proiectul, devenit lecție de viață, a făcut ca obiectul de studiu să-și recapete valența sa fundamentală, cea umană.
Curatorii expoziției, Ștefan Ungurean și Cristian Bălăcescu, l-au avut alături pe designerul Alexandru Gârloanță, student în cadrul specializării Media Digitală.
Conducerea Facultății de Sociologie și Comunicare va decerna premiile Cercului științific studențesc de sociologie vizuală „Anton Golopenția” pentru anul universitar 2018-2019, celor mai bune lucrări:
Premiul I: Ion Adrian Cristian (AS);
Premiul al II-lea: Ștefan Alexandru Moga (SO);
Premiul al III-lea: Pârvan Denisa Mihaela (AS);
Mențiune: Dadu Diana Gabriela (AS).
Vernisajul expoziției va avea loc astăzi, orele 17.00, în Parcul Titulescu, pe esplanada din faţa corpului „T” al Universității Transilvania Brașov.
Partener al evenimentului care se va derula în perioada 1-15 octombrie va fi Primăria Municipiului Brașov.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.