Politic

BRAŞOV. Din nou circulaţie pe dublu sens în zona şcheiană Traian Moşoiu-Cetinii-Piatra Mare

 

Cartierul Şchei pare să fie subiect de discuţie în aproape fiecare şedinţă a Comisiei de Circulaţie, zona fiind într-o continuă resistematizare. 

Dacă în luna martie, la solicitarea Poliţiei Rutiere, s-a decis sens unic pe străzile Traian Moşoiu şi Piatra Mare, spre nemulţumirea localnicilor, astăzi s-a revenit asupra deciziei. 

Este adevărat că, la acea vreme, respectiv 6 martie, viceprimarul Brașovului, Barabas Laszlo, a solicitat ca înainte de a se lua o decizie în privința sensurilor unice, să fie efectuat un studiu de trafic, din care să reiasă sau nu oportunitatea introducerii unor sensuri unice. Însă, la ședința din 27 martie, proiectul a revenit în dezbatere, iar reprezentanții Biroului Rutier al Poliției Municipiului Brașov au precizat că nu este necesar acest studiu de trafic, deoarece în conformitate cu prevederile legislative ce reglementează lățimea părții carosabile de pe o stradă, respectiv că o bandă de circulație trebuie să aibă o lățime de minimum 3 metri, se impune introducerea de sensuri unice, având în vedere că pe anumite tronsoane aceste străzi au lățimea totală mai mică și de 5 metri. Aşa s-a că s-a impus sensul unic pe cele două străzi.

La loc comanda!

Ieri, în cadrul Comisiei de Circulaţie, primarul George Scripcaru a solicitat membrilor acesteia reanalizarea avizului privind introducerea sistemului de sensuri unice în zona străzilor Traian Moşoiu-Cetinii-Piatra Mare, ţinând cont de solicitarea şcheienilor, dar şi de faptul că municipalitatea a demarat pregătirea documentaţiei în vederea achiziţiei realizării unui studiu de trafic pentru tot oraşul.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, acest studiu va cuprinde şi o analiza a circulaţiei pentru Centrul Istoric şi cartierul Şchei, de la Casa Armatei până la Pietrele lui Solomon.

Ca urmare, primarul a propus ca, până la realizarea acestui studiu de trafic, să se revină la starea iniţială, respectiv la circulaţia în dublu sens pe aceste străzi, cu condiţia instalării de semne de circulaţie cu stabilirea de priorităţi, oglinzi pentru creşterea vizibilităţii şi, dacă este cazul, a unui sistem de semafoare.

Dupa finalizarea studiului de trafic se va putea face o analiză ţinând cont de rezultatele acestui studiu, de prevederile legale, dar şi de specificul circulaţiei din zona Şchei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button