Politic

BRAȘOV. „Deziluzia tot mai apăsătoare care este primarul Coliban”… DECIZIA CEA MAI GREA luată de Tudor Benga

  • benga_7.jpg
Deputatul brașovean Tudor Benga (foto) și-a anunțat, astăzi, demisia din USR, motivul pentru care a luat această decizie fiind „în primul și în primul rând din cauza a ce se întâmplă la Brașov. Și vorbesc aici atât de deziluzia tot mai apăsătoare care este primarul Allen Coliban cât și de atmosfera complet toxică ce s-a împământenit în interiorul USR Brașov”.
 
„Ziua cea mai lungă și decizia cea mai grea! În urmă cu câteva minute mi-am dat demisia din USR. Nu, nu este vorba de vreo plecare coordonată cu colegii din fostul PLUS care pleacă zilele astea în REPER. Însă nici în USR nu mai pot rămâne, fiindcă efectiv m-am săturat de războială permanentă și vreau să-mi pot dedica toată energia înspre a construi. Sunt de 6 ani în organizația asta, am pus enorm de mult suflet în evoluția ei, am dus grămezi de bătălii pentru principiile și valorile în care cred, însă a venit punctul în care trebuie să dau reset. Și pentru sănătatea mea dar și pentru misiunea publică pe care mi-am asumat-o în clipa în care am făcut pasul către politică în 2016.
 
Spun clar și fără ocolișuri că plec în primul și în primul rând din cauza a ce se întâmplă la Brașov. Și vorbesc aici atât de deziluzia tot mai apăsătoare care este primarul Allen Coliban cât și de atmosfera complet toxică ce s-a împământenit în interiorul USR Brașov. M-am luptat ani de zile cu echipa Barna și modelul profund viciat de conducere pe care l-au impus dinspre vârf către întreaga organizație. Însă în același timp, pe după gardul frumos vopsit al USR Brașov, s-a inserat pas cu pas un stil încă și mai parșiv al clicii care controlează filiala, cu doză dublă de ipocrizie și duplicitarism.
 
Nu o să-mi fac un scop din a bălăcări USR-ul acum că părăsesc organizația”, a scris Tudor Benga, printre multe altele, pe pagina sa de Facebook. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button