BRAȘOV. Deputatul Remus Borza susține convocarea unui congres extraordinar al ALDE imediat după sărbătorile pascale

În conferința de presă susținută vineri la sediul ALDE Brașov, deputatul Remus Borza a declarat că Biroul Executiv Judeţean al formațiunii locale a decis susţinerea convocării unui congres extraordinar al partidului, cel mai probabil, în perioada 22-23 aprilie. Până atunci, după cum a adăugat politcianul, și-ar dori alegeri în organizațiile comunale și orășenești din județul Brașov.
„La Congresul Național ALDE vom putea pune în aplicare a hotărâre mai veche, încă de la momentul fuziunii, din luna iunie 2015, de trecere la un sistem unitar de conducere. S-a hotărât ca la începutul anului 2017, după alegerile din 2016, să avem un congres prin care să modificăm statutul şi să trecem la acel model de conducere unitară a partidului. Sistemul de conducere bicefală a avut într-o primă etapă tranzitorie binefacerile şi virtuţile lui, dar în ultimele şase luni s-a dovedit a fi destul de greoi şi detrimentul intereselor partidului. Suntem la doi ani de la fuziune şi ar trebui să nu mai operăm cu termeni de noi şi voi, în termeni de facţiuni, fie că vorbim de PC fie că vorbim de PLR. Eu m-am înscris în ALDE în luna septembrie 2016 şi ca mine foarte mulţi alţii. Trebuie să înţelegem cu toţii că suntem o singură echipă, că avem interese comune evident. Trebuie să fim pregătiţi pentru anumite mişcări care se vor întâmpla la toamnă, inevitabile pe scena politică. De aceea, este nevoie de analiză şi de alegeri în organizaţiile locale, lucru care se va întâmpla. Congresul era necesar dacă nu chiar obligatoriu cât mai repede”, a argumentat Borza.
Întrebat despre cum se vor împărți funcțiile și sarcinile în interiorul partidului, având în vedere că vorbim totuși de o fuziune, deputatul ALDE Brașov a replicat: „În realitate nu avem atât de multe lucruri de împărţit câtă vreme suntem un partid de 5-6%. Congresul este necesar tocmai pentru a lămuri, pentru a limpezi apele, pentru a da ocazia tuturor celor care au acumulat nemulţumiri sau frustrări să le exprime într-un cadru organizat. Congres extraordinar nu are doar ALDE. Toate partidele mari organizează congrese până la vară”.
Conștient că nu are vechime în politică, chiar dacă a câștigat un mandat de deputat pe listele ALDE, Remus Borza a declarat că nu va candida pentru o funcţie în conducerea partidului.
„Orice membru din partid poate candida pentru orice poziție, pentru orice funcție. Personal, am intrat în politică să fac carieră, evident că țintesc anumite funcții, dar încă nu este momentul. Am intrat în politică, în ALDE, în luna septembrie 2016”, a subliniat Borza.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.





