Brașov. Deputatul Mihai Donțu susține că „Legea aeroportului” este greu de aplicat
După ce miercuri, deputații au adoptat legea privind transferul de la Institutul Cartofului către Consiliul Județean Brașov a celor 200 de hectare de teren pe care se construiește aeroportul internațional de la Ghimbav, astăzi, într-o conferință de presă, parlamentarul liberal brașovean Mihai Donțu a declarat că acest act normativ este greu de aplicat.
„Legea prevede ca în 30 de zile să fie semnate protocoalele privind transferul terenului, însă această procedură este extrem de laborioasă și nu cred că se poate finaliza în termenul amintit. Apoi, vor trebui emise noi autorizații și avize, pentru că vorbim de un teren care, potrivit actului normativ, a fost predat pentru prima oară, deși același lucru s-a întâmplat și în 2009. Numai pentru elaborarea documentației, conducerea Consiliului Județean Brașov estimează că este nevoie de aproximativ trei milioane de euro”, a declarat Donțu.
Deputatul brașovean a afirmat că dacă se aproba proiectul propus de PNL, care prevedea prelungirea termenului de finalizare a lucrărilor nu mai apăreau astfel de probleme.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.