Brașov. Deputații vor dezbate în regim de urgență pachetul de legi privind achizițiile publice
După ce în luna decembrie a anului trecut nu au fost dezbătute de senatori pentru că era prea târziu, iar la începutul acestei sesiuni parlamentare au fost retrase de pe ordinea de zi, cele patru legi care reglementează contractele pe bani publici, respectiv cea a achizițiilor publice, cea a concesionării serviciilor și lucrărilor, cea a achizițiilor sectoriale și cea a remediilor și contestațiilor au fost aprobate de Senat.
Fostul președinte al Agenției Naționale a Achizițiilor Publice (ANAP), social-democrata Roxana Mânzatu, a declarat ieri, într-o conferință de presă, că cele patru proiecte vor fi dezbătute în regim de urgență de Camera Deputaților, care este și for decizional.
„Pachetul de legi privind achizițiile publice reprezintă o transpunere în legislația românească a unor reglementări europene și cred că poate fi aprobat de Parlament până în 18 aprilie. De asemenea, prin hotărâri de Guvern trebuie aprobate și normele de aplicare. Am forțat cât am putut de mult nota și am pus în consultare publică normele metodologice înainte de aprobarea legilor. Dacă aceste acte normative vor intra în vigoare, pentru prima dată, România va avea un cadru legal suplu, aprobat de Parlament”, a declarat Mînzatu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.