BRAŞOV. Deputat Mara Mareş: „Nevoile oamenilor din Ţara Făgăraşului nu au culoare politică”
„Proiectele de dezvoltare locală ale primarilor liberali din Țara Făgărașului nu ar mai trebui ignorate de către Ministerul Dezvoltării. Oamenii de acolo au nevoie de apă și canalizare, drumuri și sprijin pentru dezvoltarea turismului, nevoi care nu au culoare politică”, atrage atenţia deputatul PNL de Braşov Mara Mareş.
După cum a precizat, în prima parte a lunii ianuarie 2018, Mara Mareş a vizitat primăriile din Țara Făgărașului, pentru a se informa asupra nevoilor și obiectivelor administrațiilor locale, dar și despre planurile primarilor pentru a îmbunătăți calitatea vieții în comunitățile pe care le reprezintă.
„Nevoia cea mai răspândită, dar și cea mai apăsătoare este aceea a realizării rețelelor de canalizare și de racordare a gospodăriilor la respectivele rețele. Aceste investiții necesită sume de bani considerabile, finanțări ce pot veni numai de la Ministerul Dezvoltării. Din păcate, am sesizat că Ministerul Dezvoltării, deși a primit cererile și documentațiile complete, ignoră sistematic adresele și solicitările primarilor liberali, ceea ce face din finanțarea acestor obiective un ideal foarte greu de atins. Păcat, pentru că acest tip de nevoie nu are culoare politică”, a subliniat deputatul.
Printre celelalte aspecte cu care primarii se confruntă – potrivit Marei Mareş – se numără lipsa de finanțare pentru drumuri, lipsa de proiecte pentru dezvoltarea turismului în zonă. precum și numeroase probleme generate de lipsa titlurilor de proprietate pentru terenurile agricole.
„De asemenea, mi s-a adus la cunoștință faptul că, dacă legea ar permite-o, familiile mai nevoiașe ar putea primi resturile lemnoase rezultate din exploatarea lemnului, resturi pe care le-ar folosi pentru încălzirea pe timp de iarnă a locuințelor lor. Voi documenta situația și voi propune măsuri în acest sens, întrucât în județul Brașov există suficientă pădure pentru toate categoriile de persoane. Mă voi asigura că nevoile comunităților din județul Brașov vor fi auzite și cunoscute, iar autorităților locale le voi acorda tot sprijinul meu pentru proiectele lor de dezvoltare”, a promis Mara Mareş.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.