Politic

Brașov. Demersuri pentru înființarea unui Birou Unic de Autorizări

 

Consilierul local Adrian Oprică (PNL) a declarat astăzi, într-o conferință de presă, că va solicita parlamentarilor liberali brașoveni să se implice în elaborarea și adoptarea cadrului legislativ necesar creării unor Birouri Unice de Autorizare în cadrul primăriilor. „Adoptarea unui astfel de act normativ ar veni atât în sprijinul cetățenilor, cât și al autorităților locale”, a argumentat alesul.

Oprică a precizat că la nivelul Consiliului Local  Brașov s-a analizat posibilitatea înființării unui birou unic pentru eliberarea autorizațiilor de construcție, însă, în lipsa unui cadru legislativ, acest demers a fost imposibil. „Dacă cineva vrea să obțină un aviz sau un acord de la o instituție a statului sau de la un operator de utilități, documentele obținute anterior pot expira, solicitantul fiind obligat la nesfârșit să facă numeroase drumuri și să plătească de fiecare dată pentru prelungirea sau eliberarea unora noi”, a declarat Oprică. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button