Politic

BRAȘOV. De ce nu poate fi dată o lege pentru ca demnitarii să nu stea la cozi, așa cum propune un politician?

  • coada taxe si impozite locale 03_207219.JPG
 

Ce părere au politicienii brașoveni? În primul rând, că „este o prostie” (deputat PSD), „nimeni nu este mai presus de lege și nu e conform cu constituția” (politica PNL), „este o jignire la adresa cetățeanului de rând” (reprezentant PER)

O părere aruncată în eter din partea unui politician, pe nume Marian Cucșa (președintele ALDE Timiș), care pare că a vrut să ia „scamele” de pe umerii șefului său pe linie de partid, Călin Popescu Tăriceanu (care a comis o gafă monumentală), a sfredelit mintea cetățeanului român de rând, care își toacă nervii așteptând la cozi interminabile, de prea multe ori, în fața ghișeelor, pentru a-și rezolva o problemă uneori minoră (cum ar fi plata taxei de 10 lei pentru obținerea cazierului judiciar).

Deci, recent, Șeful Senatului a fost surprins evitând coada la Serviciul de Permise Auto din București, deși pe scările instituției se aflau sute de persoane pentru a obține același document.

Dar, în opinia liderului ALDE Timiș, Marian Cucșa, Tăriceanu nu numai că nu a greșit cu nimic, însă ar trebui chiar legiferat cumva un astfel de comportament. Acesta susține că Parlamentul ar trebui să dea o lege care să permită demnitarilor să nu stea la cozi pentru că „au alte atribuții mai importante”.

Ce spun ai noștri aleși brașoveni?

Pe această temă am intervievat câțiva politicieni susținuți prin vot de brașoveni să le apere drepturile și libertățile, iar pe cât de mult posibil să le îmbunătățească situația prin gândire sănătoasă, proiecte bune și legi corecte.

Astfel, Aurelian Danu, purtător de cuvânt al PNL Brașov, a început cu câteva date din legea actuală:Constituţia României la art. 16 – Egalitatea în drepturi precizează la alin (1) şi (2) faptul că: (1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări. (2) Nimeni nu este mai presus de lege”.

Apoi Danu a „atacat”: „Această iniţiativă este o ruşine! Presedintele ALDE Timis Marian Cucsa fie nu cunoaşte legislaţia în vigoare, fie a dorit doar să îi facă pe plac şefului său politic Călin Popescu Tăriceanu. Această modificare legislativă ar presupune modificarea Constituţiei României şi ar plasa demnitarii în poziţia de a încălca aliniatul (2), art. 16 din legea fundamentală. Consecinţele unei asemenea declaraţii sunt deosebit de grave. Este o neruşinare pentru un demnitar să solicite asemenea privilegii. A merge «personal» să îţi  rezolvi documentele nu este un «privilegiu» şi nu poate fi considerat respect faţă de cetăţean, ci o obligație. Emiterea documentelor nu poate fi delegată, ele presupunând prezența cetățeanului. Aceste declaraţii sunt o jignire la inteligenţa cetăţenilor şi arată adevărata faţetă a unor politicieni. PNL susţine faptul că nimeni nu poate fi mai presus de lege. Le sugerăm acestor demnitari cu idei fanteziste să citească legislaţia în vigoare, să studieze procedurile aplicabile, drepturile şi obligaţiile – aşa cum orice cetăţean al României o face – şi să binevoiască să respecte procedurile impuse de către o instituţie, chiar dacă aceasta înseamnă să stai la coadă ca orice cetăţean. Mai mult, a le arăta concetăţenilor respect înseamnă şi a le arăta că în primul rând tu, politicianul, respecţi procedurile impuse de lege şi ai disponibilitatea să stai şi la coadă – dacă acest lucru se impune”.

„Este halucinant să propui o lege care să aducă privilegii pentru o anumită categorie de români, iar pe ceilalți cetățeni să-i lași de izbeliște”, a adăugat colegul de partid, senatorul Gheorghe Ialomițianu. Acesta a continuat: „Ar fi culmea ca cei aflați în funcții publice, precum demnitarii, în loc să venim cu inițiative pentru îmbunătățirea calității vieții românilor – pentru că acesta este rolul nostru – să votăm privilegii pentru noi”.

Deputatul PSD Emil Niță, și-a arătat și el indignarea: „Această propunere este o prostie, pentru că nu este cazul să ajungi să emiți norme sau legi pentru diferite necesități de la un moment dat ale unor lideri politici și nu numai”.

Senatorul N.V. Popa îi amintește lui Cucșa și altora cu aceeași gândire că „vremurile s-au schimbat și «clasa aristocrată» nu mai are dreptul de a fi altfel și de a beneficia de o protecție socială”.

Mariana Sebeni Comșa, consilier județean PER a declarat: „Consider că propunerea aceasta este o jignire la adresa contribuabilului român, cel care susține intregul aparat de stat. Din păcate, statul nu este la dispoziția cetățeanului acestui stat, ci parcă ar fi poziționat deasupra oricui. Demnitarii aceștia cine sunt, de fapt, și cum au apărut ei? Nu tot cetățeanul i-a creat tocmai pentru a-i fi de ajutor?  Legea trebuie modificată astfel încât orice cetățean să se simtă și să fie tratat ca un „tăricean”. Cu prioritate!”.

Dar ce ar fi trebuit să facă Tăriceanu?

Danu opinează: „În situaţia în care Tăriceanu ar fi stat la coadă, ar fi putut observa direct problemele cu care se confruntă zecile de mii de români şi s-ar fi întors în Senatul României şi ar fi modificat legislaţia astfel încât nici un român să nu mai fie obligat să stea la coadă. Indirect, şi politicieni şi-ar putea rezolva «personal» documente fără a mai fi «obligaţi» să aştepte ore în şir. Nu cred că a sta la coadă alături de cetăţeni este o ruşine. Dar aceasta înseamnă că le arăţi oamenilor că tu, politicianul nu ești mai presus de lege, ar însemna că îl respecţi cu adevărat. Este adevărat că după ce observi problemele sistemului, ca politician, ai obligaţia morală să faci toate demersurile necesare pentru a încerca să impui acele modificări legislative prin care nici un cetăţean să nu mai fie obligat să îţi suporte aroganţa de «a intra în faţă» sau de a avea privilegiul »de a merge pe uşa din spate» căpătând un statut care încalcă însăşi Constituţia României”.

Ialomițianu a adăugat și el că după o astfel de experiență, Tăriceanu ar fi trebuit să iasă cu propuneri în Parlament astfel încât oamenii să nu mai aștepte ore în șir la cozi în fața instituțiilor, iar instituțiile să nu mai comită abuzuri asupra cetățeanului.

Deputatul Niță a venit și el cu o soluție: „Situațiile de acest gen se pot rezolva mai repede printr-o comunicare mult mai bună, prin care să afli când nu este coadă la ghișeu sau când funcționarul are o «portiță liberă», stabilind în acest fel un moment prielnic în care să fie rezolvată problema celui interesat, dar să nu lezeze partea de populație care se află la rând la acel ghișeu”.

Roxana Mînzatu, consilier județean, totodată președinte al Organizației Femeilor Social-Democrate Brașov a punctat, propunând și o soluție la problema statului la cozi: Sunt foarte multe demersuri pe care demnitarii le pot susține pentru ca toți cetățenii contribuabili ai acestei țări să poată avea acces egal la o administrație publică fără cozi. Toate autoritățile care lucrează cu publicul trebuie să aibă săli de așteptare amenajate civilizat și cu sisteme electronice de emitere de numere de ordine în vederea dirijării și ordonării cetățenilor la ghișee, să aibă organigrame astfel gândite încât să acopere nevoia de servicii în orice perioadă a anului, să aibă funcționari instruiți și competenți în serviciile în care se lucrează cu publicul. În plus, toți demnitarii ar trebui să susțină conectarea bazelor de date ale diferitelor instituțiilor publice așa încât cetățenii să nu mai fie obligați să facă drumuri între diferite instituții ale statului când aceste date se pot accesa direct între instituții”.

Ne cerem scuze că din rândul cetățenilor de rând nu am mai luat opinii de această dată, întrucât le cunoaștem cu toții. Acestea pot defini… „lehamitea”. 

Am atașat acestui articol două imagini, una de la Direcția de taxe și impozite locale Brașov, alta de la Casa de Asigurări de Sănătate Brașov. Toți acești oameni ce credeți că ne-ar fi spus? 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare