Brașov. De ce nu a organizat Mihai Sturzu o conferință de presă la sediul PSD
Deputatul Mihai Sturzu (PSD) s-a „întors acasă”. Astăzi a organizat o conferință de presă într-un pub brașovean. A și explicat de ce: „Nu abordez subiecte politice motiv pentru care am decis să nu organizez această întâlnire într-un spațiu al PSD”.
El a prezentat Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 46 din 2015, act normativ care oferă posibilitatea autorităților locale să se împrumute pentru efectuarea unor cheltuieli. Sturzu a precizat că în baza acestui act normativ, de la bugetul de stat se alocă suma de 700 de milioane de lei pentru „acoperirea de la bugetul local a unor cheltuieli privind sistemul centralizat de termoficare. Sumele se vor repartiza conform principiului «primul venit», primul servit. Primăriile se pot împrumuta de la Trezorerie cu o dobândă mică și cu un termen de rambursare de 20 de ani. Cred că Brașovul poate profita de această oportunitate, iar pentru obține un astfel de contact, specialiștii Primăriei ar trebui să pregătească în cel mai scurt timp documentația necesară obținerii unei astfel de finanțări”.
La conferință a participat și consilierul local Răzvan Popa (PSD), care a afirmat că va propune municipalității brașovene să contracteze un împrumut pentru susținerea sistemului centralizat de termoficare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.