BRAȘOV. De ce A PIERDUT Scripcaru?! OPINIA lui Rareș Bogdan…
Ca și premierul Ludovic Orban (De ce crede Orban că a pierdut Scripcaru alegerile pentru Primăria BRAȘOV), prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan a disecat la televizor rezultatele alegerilor locale.
Printre altele, europarlamentarul a vorbit despre faptul că liberalii au pierdut primarii din trei orașe importante ale țării, Brașov, Alba Iulia și Timișoara: „Să vedem partea plină a paharului… Sunt trei primari pierduți de noi, dar s-a întors tot dreapta. Era grav pentru mine dacă pierdeam în favoarea stângii”.
În ceea ce privește situația de la Brașov, Rareș Bogdan a declarat pentru Digi 24: „George Scripcaru a transformat fața orașului Brașov, într-un parteneriat asumat cu Adrian Veștea, omul care a avut credința că poate face un aeroport, și după 48 de ani, iată că la Brașov apare un aeroport, un proiect extraordinar al lui Adrian Veștea – președintele CJ – care a și confirmat mandatul. Acolo a fost o bătălie a dreptei”.
„În cazul Timișoara, acolo nu pot să-mi dau seama, sau poate îmi dau seama dar nu e cazul acum să vorbesc despre asta, ce s-a întâmplat; cert este că Timișoara a suferit o schimbare fabuloasă a arhitecturii, a atragerii investițiilor… Deci, Robu a fost un primar foarte bun, dar cred că intrarea în conflict permanent cu presa… cred că a fost prea conflictual și asta i-a creat o problemă”, a mai subliniat Rareș Bogdan.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.