Politic

BRAȘOV, cu ochii pe moțiune! Directive pentru parlamentarii PSD

 

Senatorul Marius Dunca, președintele organizației județene PSD Brașov, a transmis prin intermediul unui comunicat de presă că textul moțiunii este unul foarte slab, care nu conține niciun argument solid și care este lipsit de cifre concrete și de substanță.

„Textul moțiunii conține doar acuzații și este unul pur politic, total lipsit de responsabilitate față de cetățeni. De altfel, acest fapt s-a văzut și în susținerea reală față de conținutul acestei moțiuni. La momentul citirii, în sală au fost prezenți 128 de parlamentari, din 465”, a specificat politicianul.

Pentru că se apropie momentul votării (joi, 10 octombrie 2019), se duc tratative cu parlamentarii. Nici Brașovul nu face excepție. 

„Organizația PSD Brașov are patru parlamentari. Am discutat cu fiecare în parte și toți vor vota împotriva moțiunii de cenzură. Acesta este mandatul pe care îl au din partea noastră și suntem siguri că la fel vor proceda toate organizațiile județene ale PSD. Moțiunea NU VA TRECE! Vă asigur că moțiunea de cenzură este un demers sortit eșecului, la fel ca toate moțiunile depuse de opoziție împotriva Guvernului Dăncilă. În ciuda manipulărilor lansate de autori, sprijinul de care se bucură susținătorii acesteia este mult mai redus. Însă, independent de bătălia din Parlament, de zilele acestea, noi aici în teritoriu, continuăm să luptăm pentru fiecare român. De aceea, continuăm să semnăm Pactul Național pentru Bunăsarea Românilor cu fiecare cetățean din comunitatea noastră. PSD împreună cu toți românii va eradica boala unor politicieni de a regândi bugetul statului prin tăieri de salarii și pensii și prin concedieri. Cine nu știe să fie manager bun de țară, să genereze bunăstare pentru toți nu are voie să preia răspunderea de a gestiona și distribui banii cetățenilor și ai comunităților”, a declarat Dunca.  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button