Politic

BRAŞOV. Cu ce probleme se confruntă nevăzătorii atunci când au treabă în oraş?

 

Prin vocea preşedintelui Asociaţiei Nevăzătorilor din Braşov, Virgil Lazăr, persoanele cu deficienţe de vedere se plâng de faptul că toate promisiunile politicienilor în ceea ce-i priveşte sunt doar la nivel declarativ, întrucât practica îi contrazice. O mare problemă cu care se confruntă aceştia zi de zi este cea a deplasării cu mijloacele de transport în comun, deşi a fost implementat, cel puţin la nivelul municipiului Braşov, proiectul Smart City, care ar trebui să vină în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi. 

Virgil Lazăr a declarat azi, într-o conferinţă de presă, că aplicarea acestui concept nu ţine totuşi cont de nevoile persoanelor cu deficienţe locomotorii şi de vedere. El a dat ca exemplu numărul redus de treceri de pietoni (trei la număr din aproximativ 300) dotate cu sisteme de avertizare sonore. 

„Trebuie accesibilizate toate trecerile de pietoni, aşa cum prevede legea, iar transportul în comun de asemenea, atât cu rampe, cât şi cu sisteme audio de avertizare inclusiv în staţiile RAT. În autobuz este anunţată staţia următoare, dar ce facem când aşteptăm în staţie? Cum ştim în ce autobuz să ne urcăm? Este important ca in toate staţiile RAT să existe sistem audio, care ar putea fi acţionat chiar şi de la buton, doar de către persoanele care au nevoie de informaţie. Trebuie găsite soluţiile tehnice în acest sens”, a spus Virgil Lazăr.

Sursa citată a făcut referire şi la dificultatea pe care o întâmpină cei pe care-i reprezintă atunci când vor să se deplaseze cu trenul: „În Gara Braşov, de exemplu, este greu pentru un nevăzător sau o persoană aflată într-un fotoliu rulant, să ajungă la peroane, iar mai apoi să se urce în tren. Nu mai vorbim de staţiile CFR, călători din localităţile mici, care au halte. Mai mult, oamenii din organizaţia noastră se plâng că degeaba au foi de drum şi alte gratuităţi pe mijloacele de transport în comun, dacă nu le pot folosi, având în vedere că mulţi transportatori nu le recunosc şi nu le primesc. Discutăm de dreptul la libera circulaţie pentru orice cetăţean, dar care nu poate fi exercitat de persoanele cu dizabilităţi!”, a încheiat Lazăr. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare