Politic
BRAȘOV. Copiii Grădiniței nr. 13, lăsați de izbeliște de administrația USR! Mesajul subprefectului PSD…
„Bună ziua, dragi părinți! Cu toate că s-a anunțat că municipalitatea intenționează să cumpere imobilul și terenul aferent grădiniței noastre, s-a emis Decizie de executare silită pentru data de 10.05.2022, orele 14.00. Aceia dintre dumneavoastră care aveți posibilitatea, vă aștept la grădiniță, la orele 14.00. Director Prof. Carmen Băcanu”, acesta este mesajul transmis de conducerea Grădiniței nr. 13 către părinți.
Lucian Pătrașcu, subprefectul PSD al Brașovului, a precizat pe marginea acestui subiect, într-o postare de pe Facebook cu titlul de mai sus: „Situația este una critică, dar primarul Allen Coliban pare mai ocupat de performanța sportivă decât de problemele importante ale orașului. În loc să se ocupe de problemele administrative, sportivul Coliban s-a plimbat prin străinătate. Primarul ar fi trebuit să vină în fața brașovenilor cu soluții, de asta a fost ales în fruntea orașului. Din păcate, chiar dacă în urmă cu câteva săptămâni reprezentanții Primăriei Brașov au transmis un comunicat de presă, prin care susțineau că vor să achiziționeze imobilul, se pare că totul a rămas în aer, ca toate proiectele acestui primar dezinteresat. Brașovul are spații, are imobile, are bani. Oare chiar nu se putea, în decursul unui an, să fie identificată o variantă ca acești părinții să nu stea cu stresul că într-o zi copiii lor vor fi scoși în stradă?”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.