Politic

BRAŞOV. Consultare publică pentru repararea faţadelor din Centrul Istoric

 

Primăria Municipiului Brașov și Asociaţia Împreună pentru Dezvoltarea Comunității (AIDC) lansează o consultare publică despre metoda de reparare a părților exterioare ale caselor (fațade, acoperișuri, lemnărie) cu sprijin financiar de la bugetul local.

Consultarea publică va avea loc marţi, 5 iunie 2018, orele 17.30, la Centrul Cultural Reduta, în Sala de spectacole.

Astfel, între 17.30-18.00, va avea loc prezentarea procedurii pentru repararea  fațadelor (documentele, traseul solicitantului, puncte de contact), între 18.00-19.00, va avea loc o sesiune de întrebări și răspunsuri, după care vor fi formulate concluziile.

Potrivit organizatorilor, un grup experți de la Primăria Municipiului Brașov, Direcția Județeană de Cultură Brașov, specialiști patrimoniu și Direcția Fiscală Brașov vor prezenta procedura și vor răspunde întrebărilor participanţilor.

În fapt, vor fi două consultări publice, în 5 și 14 iunie, la Centrul Cultural Reduta. La prima acţiune sunt invitați locuitorii străzilor: Barițiu, Poarta Schei, Cerbului, Peneș Curcanul, G. Coșbuc, Paul Richter, Hans Benkner, St. Ludwig Roth, Apollonia Hirscher, Johan Gott, Curtea Johannes Honterus, Șir Beethoven, Grigoraș Dinicu, Mureșenilor, Piața Enescu, Piața Sfatului, Michael Weiss

„Consultarea publică este parte a Campaniei de informare-consultare privind reabilitarea anvelopelor clădirilor (fațade, acoperișuri, lemnărie) cu co-finanțare din bugetul local. Campania este inclusă în proiectul «Cetățenii salvează patrimoniul» finanțat de Fondul pentru Inovare Civică din România implementat de AIDC Brașov în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov. Prin acest proiect se elaborează metodologia de aplicare a Legii nr. 166/2016 privind măsuri de creștere a calității arhitectural-ambientale a clădirilor (cofinanțarea din bugetul local a reabilitării anvelopelor clădirilor din Centrele istorice și alte zone de protecție de arhitectură)”, au precizat organizatorii.

Parteneri în proiect sunt Direcția Județeană de Cultură Brașov și Direcția Fiscală Brașov.  


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare