Politic

BRAȘOV. Consiliul Local, ședință de îndată la o săptămână după cea ordinară / Ce proiecte au apărut

 

Consilierii locali brașoveni se vor reuni mâine dimineață, de la orele 8.30, pentru ședință de îndată.

Pe ordinea de zi se află următoarele proiecte:

1. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului Municipiului Braşov, septembrie 2020 – II. (Nr. înreg. 92.393/2020).
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.

2. Proiect de hotărâre privind Acordul de Parteneriat pentru implementarea activităţilor aferente proiectului „Sprijin la nivelul Regiunii Centru pentru pregătirea de proiecte finanţate din perioada de programare 2021-2027 pe domeniile mobilitate urbană, regenerare urbană, centre de agrement/baze turistice (tabere şcolare), infrastructură şi servicii publice de turism, inclusiv obiectivele de patrimoniu cu potenţial turistic şi infrastructură rutieră de interes judeţean, inclusiv variante ocolitoare şi/sau drumuri de legătură”. (Nr. înreg. 92.581/2020).
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.

3. Proiect de hotărâre privind preluarea în domeniul public al Municipiului Braşov a inventarului bunurilor de natura domeniului public realizate de utilizatori persoane fizice şi juridice, exploatate şi administrate de către Compania APA Braşov SA. (Nr. înreg. 92.502/2020).
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.

4. Proiect de hotărâre pentru completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 236/30.04.2020, republicată, privind aprobarea cererii de transmitere a unui imobil din domeniul public al Statului Român şi administrarea Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Braşov, în domeniul public al Municipiului Braşov. (Nr. înreg. 92.423/2020).
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.

5. Proiect de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 200/30 martie 2012, privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenţi reabilitării faţadelor imobilelor din Municipiul Braşov locuite de grupuri de persoane aflate în nevoie socială, republicată. (Nr. înreg. 92.722/2020)
Iniţiator: Primarul Municipiului Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare