BRAȘOV. Consilierul local Marius Comșa contestă decizia de excludere din PER: „Dacă aș fi dorit să promovez ideologia de centru-stânga aș fi mers direct la ușa filialei PSD Brașov”
Consilierul local Marius Comșa a anunțat că a contestat decizia nr. 48 din 22.06.2017 a Biroului Permanent Național al PER, conform căreia s-au dispus măsurile retragerii sprijinului politic și excluderii sale din acest partid.
„Motivele reale ale excluderii le constituie refuzul meu de a participa la acțiuni care separat sau în ansamblul lor au dăunat imaginii acestui partid, care la urma urmei se dorește a fi unul cu doctrină de centru-dreapta. Dacă aș fi dorit să promovez ideologia de centru-stânga aș fi mers direct la ușa filialei PSD Brașov, nu pe ocolite prin Partidul Ecologist Român. Am fost consecvent în alianța cu PNL din Consiliul Local Brașov, direcție dată imediat după excluderea lui Ionel Goidescu din partid, iar în cadrul partidului am rămas fidel principiilor ecologiste. Nu am fost și nu sunt interesat de aranjamentele personale ale lui Cătălin Nămăescu, care s-a folosit de funcția din partid în interes propriu, negociind în favoarea sa un post de prefect, subprefect sau director al Agenției de Mediu Brașov. Consider în continuare că doctrina PER este deasupra unor interese punctuale, de conjunctură politică. Dacă voi intra vreodată în PSD o voi face în urma unei decizii personale, nu #adus de val” în urma unei decizii din pix, care are ca scop bunăstarea individuală a unor oameni cu viziune îngustă. Vreau să precizez că am o relație personală foarte bună cu membrii PSD, din CJ și CL, pe care îi respect, așa cum respect pluralismul politic. Țin doar la respectarea unei viziuni pe termen lung, la care conducerea PER Brașov nu se gândește niciodată”, ne-a comunicat Marius Comșa cu puțin timp în urmă.
El a menționat că va ataca această decizie în contencios, susținând că nu respectă Statutul PER și Legea nr. 14 din 2003 a partidelor politice.
Amintim că PER Braşov a retras sprijinul politic pentru trei dintre membrii săi, care au ocupat, în ultimul an, poziţii de consilieri judeţeni sau locali.
Biroul Politic Naţional al PER a aprobat aplicarea acestei sancțiuni pentru consilierul judeţean Mariana Sebeni-Comşa şi pentru colegul său Nicolae Postolache, dar şi pentru Marius Comşa, consilier local al municipiului Braşov.
citiți și
BRAȘOV. Un consilier județean și doi aleși locali își pierd fotoliile
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.