Politic

Brașov. Consilierii locali vor dezbate mâine un proiect de hotărâre privind reeșalonarea datoriilor Tetkron

 

Aleșii locali se vor reuni mâine într-o nouă ședință „de îndată”, pentru a dezbate acordul de reeșalonare a datoriilor pe care Tetkron  (distribuitor de agent termic) trebuie să le plătească furnizorului, respectiv SC Bepco SRL. Viceprimarul Ciprian Bucur, a anunțat că proiectul prevede ca până la finele lunii martie a anului viitor trebuie stinsă întreaga datorie, care se ridică la aproximativ 19 milioane de lei. Din valoarea totală, suma de 1,4 milioane de lei a fost reținută deja, fiind în conturile Tetkron, astfel că a făcut obiectul executării silite. De asemenea, astăzi au fost virate către Bepco aproximativ 400.000 de lei, iar alte 7,6 milioane de lei vor fi achitate în momentul în care hotărârea de Consiliu Local privind acoperirea pierderilor Tetkron până la data de 31 decembrie 2014 va primi avizul de legalitate din partea Prefecturii. 

Viceprimarul a precizat că odată cu plata celor 400.000 de lei, cei de la Bepco l-au anunțat că „vor face toate diligențele pentru începerea furnizării apei calde, dar putem spune că problema este rezolvată când aceasta este în conducte”.

Reprezentantul municipalității a mai spus că proiectul acordului de reeșalonare prevede că până în data de 6 decembrie va trebui plătită suma de 1,12 milioane de lei, apoi, vor fi achitate rate lunare ce nu vor depăși trei milioane de lei. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button