Politic

BRAȘOV. Consilierii locali PNL anunță că nu vor vota bugetul municipiului / Acuze la adresa primarului Allen Coliban

 

Update BRAȘOV. Allen Coliban răspunde acuzațiilor liberalilor

Consilierii locali ai PNL Brașov anunță, prin intermediul unui comunicat de presă, că nu vor vota bugetul municipiului Brașov pe anul 2022, motivându-și gestul prin faptul că Executivul (Primăria) nu le-a pus la dispoziție documentele justificative necesare repartizării sumelor și varianta completă a proiectului de buget. Ei îl acuză pe primarul Allen Coliban că „dă în continuare dovadă de lipsă de transparență”.

„Nu ne sunt puse la dispoziție informațiile necesare îndeplinirii mandatului în condițiile legii, prin urmare nu vom vota, în necunoștință de cauză, proiectul de buget al municipiului Brașov.

Miercuri, pe 19 ianuarie, domnul primar Coliban a convocat o întâlnire cu liderii de grup PNL, USR și PSD, la care am participat, începând cu ora 19. Dânsul ne-a prezentat varianta de buget, în lipsa înmânării unor documente; a fost o discuție de o oră, în care dumnealui a citit din niște înscrisuri și cam atât. Cum era firesc, i-am cerut să ne trimită bugetul detaliat pentru a-l studia, pentru că nu puteam să ne pronunțăm așa, în grabă, asupra bugetului Brașovului, doar pe baza unei lecturi realizată de dânsul în cadrul acelei întâlniri. Am încheiat întâlnirea atunci, urmând ca a doua zi, joi, 20 ianuarie, domnul primar să ne trimită bugetul, pentru ca fiecare lider de grup să îl analizeze împreună cu colegii săi, urmând ca vineri să ne întâlnim cu toți consilierii locali, pentru a avea o discuție.

Din păcate, a doua zi, joi, nu am primit nimic, nicio informație despre buget. În acea zi au urmat alte discuții și vineri, pe 21 ianuarie, la ora 10, am primit niște pagini în Excel cu ceva extrase din buget – 8 pagini, nicidecum prezentarea detaliată a acestuia, pe capitole bugetare. În continuare, în aceeași zi, tot vineri, la ora 16, domnul primar ar fi vrut să ne întâlnim pentru buget. Mulți dintre colegi erau la serviciu, intervalul de timp era prea scurt pentru o analiză temeinică și serioasă, astfel că, având în vedere importanța acestui proiect pentru comunitatea brașoveană, i-am solicitat domnului primar să ne revedem marți, 25 ianuarie. Apoi le-am cerut în mod expres, în mod repetat, prin e-mailuri, atât domnului primar, cât și doamnei de la Serviciul Buget să ne trimită varianta completă a proiectului de buget de venituri și cheltuieli al municipiului Brașov. Repet: tot ce ni s-a pus la dispoziție au fost 8 tabele Excel cu ceva extrase, care au fost publicate și pe site-ul Primăriei. 

Nici până azi, 25 ianuarie 2022, la ora 12:00, noi nu am primit varianta completă și integrală a bugetului. Fie domnul primar face acest lucru în mod deliberat, fie din neștiință, oricum ar fi, nu există niciun motiv legal care să justifice refuzul  domnului primar de a pune la dispoziția consilierilor locali informațiile în forma solicitată”, se arată în comunicat.

Care, deși este asumat ca poziție politică, de întreg grupul de consilieri locali PNL, conține declarații ale viceprimarului liberal Sebastian Rusu (foto, stânga): „La un moment dat, într-o exprimare destul de agresivă, dânsul (nota red.- primarul Allen Coliban) mi-a transmis că «e complicat bugetul» și că «e dificil tot bugetul de 60 pagini pentru consilierii locali să-l citească». Nu știu cum de a ajuns domnul primar la asemenea concluzii și de ce ajunge să îi desconsidere pe colegii mei consilieri locali. Nu voi accepta acest refuz și nici astfel de explicații. Datoria dânsului, potrivit prevederilor legale, este să ne transmită ceea ce-i solicităm. Să nu se aștepte că vom vota în necunoștință de cauză sau că vom vota proiectul în condițiile în care informațiile vor fi trimise cu foarte puțin timp înaintea ședinței de Consiliul Local.  

Îi reamintim domnului primar că are datoria să colaboreze cu noi, să ne pună la dispoziție informațiile necesare pentru îndeplinirea mandatului în condițiile legii, în caz contrar nu vom vota. Le-am atras atenția și dânsului, și domnului David Dragoș de la Agenția Metropolitană că le-am solicitat documente și că acestea nu ni s-au trimis integral, în forma completă, pe care am solicitat-o. Pe 12 ianuarie, am retrimis solicitarea consilierilor locali PNL către Agenția Metropolitană și Asociația Metropolitană de Transport, de a ne trimite balanțele analitice. Nu le-am primit nici până astăzi! Lucrurile acestea se întâmplă și ele demonstrează că domnul primar nu respectă principiul transparenței activității privind Primăria Municipiului Brașov.

Dorim să semnalăm aceste derapaje și să-i îi aducem aminte domnului primar că, deși în campanie promitea transparență, această promisiune este încălcată în repetate rânduri de către dumnealui, fapt ce prejudiciază comunitatea brașoveană”. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button