Politic

BRAŞOV. Consilierii judeţeni aproape că și-au triplat indemnizaţiile, la nivelul maxim prevăzut de lege

 

În condiţiile în care, prin lege, preşedintele Consiliului Judeţean are stabilită o indemnizaţie lunară de 13.050 lei, după propunerea votată în şedinţa ordinară a CJ Braşov de luni, aleşii judeţeni vor primi fiecare, începând de luna viitoare, câte 1.305 lei, pentru participarea la şedinţele de comisii şi la cele de plen, adică 10% din indemnizaţia „şefului”. 

Da altfel, consilierii judeţeni au ales valoarea maximă permisă de lege pentru stabilirea propriilor indemnizaţii, percepute pentru participarea, în medie, la două şedinte de comisie şi una de plen, dacă nu apare câte o şedinţă extraordinară. De precizat este că până acum, pentru aceeaşi activitate lunară, aleşii judeţeni primeau sub formă de indemnizaţie aproximativ 470 de lei, care reprezenta 5% din câştigul preşedintelui CJ.  

Chiar dacă unii consilieri judeţeni sunt de părere că suma de 1.305 lei „nu este mare lucru, oricum”, după cum vociferau prin sala de şedinţe, trebuie menţionat că aceasta este mai mare decât un salariu minim net pe economie, adică de 1.065 de lei, plătit unui angajat care lucrează cu normă întreagă timp de o lună.

Cum spuneam, propunerea a fost aprobată cu majoritate de voturi, respectiv 28 din 30 de consilieri judeţeni prezenţi la şedinţă. Doar Ionel Spinean de la PER s-a opus, argumentând că angajaților din CJ li s-a aprobat mărirea salariilor cu doar 50%: „Ar trebui să ne votăm şi noi o indemnizaţie lunară de 5% din venitul preşedintelui, având în vedere că săptămâna trecută consilierii nu au fost de acord cu propunerea sindicatelor, de majorare liniară a tuturor salariilor”.

A doua notă discordantă în acest caz a făcut-o şi Mariana Sebeni, care s-a abţinut de la vot. 


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare