BRAȘOV. Consilieri locali afirmă că AMURAL a folosit ilegal catacombele de După Ziduri, pentru un proiect cultural / Parteneriat respins în ședința de astăzi
Proiectul de hotărâre privind „aprobarea Protocolului de parteneriat cu Asociaţia Amural, pentru desfășurarea evenimentului Brașov Underground Museum (BUM) în galeriile subterane (catacombe) situate în Brașov, str. După Ziduri” a fost respins, astăzi, de consilierii locali brașoveni, după ce au fost făcute acuzații că asociația ar fi folosit deja ilegal catacombele, timp de mai bine de două luni și că acest proiect doar ar ascunde posibila situație, cu iz penal.
Proiectul de hotărâre inițiat de primarul Allen Coliban a fost respins, înregistrându-se 10 voturi „pentru”, cinci voturi „împotrivă” și opt abțineri.
Asociația este acuzată de unii consilieri locali că a folosit catacombele gratuit, fără vreun contract cu Primăria Brașov, pentru a amenaja Braşov Underground Museum (BUM) și chiar a solicitat bilet de intrare, timp de peste două luni.
Întrebați în baza cărui document au ajuns cei de la Amural să folosească spațiul, nici viceprimarii Flavia Boghiu și Sebastian Rusu și nici şefa Serviciului Administrare Patrimoniu şi Urbanism Comercial (SAPUC), Cristina Manolache, nu au știut să explice acest lucru, deși BUM a fost inaugurat acum două luni, în prezența Flaviei Boghiu.
„Există un contract de finanţare pe un proiect depus în 2020 de Amural la AFCN şi făcut o solicitare către primărie. De asemenea, există un raport de evaluare privind catacombele şi ele nu erau în inventarul nostru. Noi am reuşit să le introducem în inventar şi să le şi exploatăm”, a explicat ea, astăzi.
Viceprimarul Sebastian Rusu a precizat că, deși în subordinea sa se află SAPUC, nu ştie cum a intrat Asociaţia Amural în catacombe.
„Nu ştiu cum au intrat în acel spaţiu, de la noi nu avut cheile. Da, SAPUC este în subordinea mea, dar proiectele culturale au fost discutate direct cu doamna viceprimar. Nu am cunoştinţă despre acest proiect, iar dacă doamna Manolache, care conduce SAPUC, ştie mai multe, o rog să dea detalii”, a spus Rusu.
Însă nici Cristina Manolache nu a putut lămuri situația: „Nu ştiu cum s-a intrat în acel spaţiu. Pe 11 august noi am fost acolo şi nu era nimic”.
Pe de altă parte, Asociația Amural colabora încă de anul trecut (pe când primar era George Scripcaru) cu Primăria Brașov, pentru a pune în valoare zona După Ziduri și Aleea de sub Tâmpa. Pentru detalii, VEZI ȘI:
Primăria Brașov și Asociația Amural, proiect comun vizând zonele După Ziduri și Aleea de sub Tâmpa
VIDEO cu ședința de astăzi – AICI
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.